marți, 13 noiembrie 2018

Requiem pentru Eli

De-acum e înger, ni s-a dus la Cer
Fără de gesturi, fără să ne spună,
Căzând precum cad frunzele de ger
Uitând să ne ureze Noapte bună!...
.......................................
Un suflet mic, curat, nevinovat,
Lovit de crunta noastră nepăsare,
De Dumnezeu, cu grijă, ajutat,
Din suferință și-a găsit scăpare.

E liniște, de stele ceru-i plin,
Lumina lumânării pare-a plânge,
Din plânsu-mi recunosc, cu greu m-abțin,
Durerea-mi curge-n vene-n loc de sânge.

Mă doare gestului omului ce-a vrut
Să facă altui om o bucurie,
Și în cuvântul lui s-a încrezut,
Sperând că totul bine o să fie.

Și doare că nu știu de-a fost de-ajuns
Ce am făcut spre drept a-i da la viață
Și nu găsesc niciunde un răspuns,
În lipsa lui simt vorba că-mi îngheață.
.......................................
Clipele trec... El, timpul, trecător,
Despre plecarea ta face dovadă,
Și nu a fost nimic de ajutor
Ca viața-n tine, iar, să se-ntrevadă.

În alb curat, în albul cel mai pur,
Ți-a fost să fii aici o viața-ntreagă,
Și de-o blândețe fără de cusur
Ce lasă multe să se înțeleagă...

Ești înger, Eli... Ești acolo, sus,
Aici ești o frumoasă amintire,
Multe-s de zis... dar totul e redus,
La numele spre veșnică-ți rostire...

luni, 12 noiembrie 2018

Din nou, amici...

Voi, dragi amici ce v-amintiți, din nou,
Că fost-am vreme multă împreună,
De ce acum îmi spune-ți că-s erou,
Și vestitor de nouă vreme bună?

Văd că vă pare simplu și banal
Să-mi lăudați și ce-am greșit în viață,
Dar vreți să cred că totul e real,
De nu devin, în mod fatal, paiață?

Mă uit la voi... Mă-ntreb de nu-s tâmpit,
V-aud vorbind și iau ca și-ntâmplare
Timpul trecut cât nu v-am auzit,
Și n-am știut că dragostea vi-i mare...

Îmi povestiți ce credeți c-am uitat,
Îmi amintiți ce spus-am altădată,
Dar vă-ntrebați de ce m-am împăcat
Și par că-mi am dorința resemnată...

Am fost mereu aici, dar n-ați știut
Să mă-ntrebați de viață ori de moarte,
Aș vrea să sper că poate n-ați putut
Sau ați crezut că sunt deja departe...

Dar parcă simt că totul e-n alt fel,
Simt dinspre voi un iz de falsitate,
Căci mi-e știut că m-ați numit tembel
Prin vorbe multe aruncate-n spate.

Și ce n-ați spus ați dat de înțeles,
Uitând că roata vieții se-nvârtește,
Gândindu-mi cu-n extrem dezinteres,
Sentința celui ce, trăind, greșește.

Acum vorbiți și mă găsiți, din nou,
Ca și cândva, trecut printr-o furtună,
Mă lăudați... Îmi spuneți că-s erou
Și vestitor de nouă vreme bună...

duminică, 11 noiembrie 2018

Gândesc... iubesc...

Mereu un gând îmi fuge către tine,
Cu rostul lui, real și omenesc,
Plin de sența care-ți aparține,
Și idealul vieții, pur lumesc.

Să uit de toate, chiar de vreau a-mi spune,
Și, tot spunând, îmi cred c-am reușit,
Ideile încep să se adune,
În gând, spre tine, mă întorc spășit.

Privirile îmi fug, când au pe unde,
Iar când nu au degrabă rătăcesc,
Și cu lumini încep să se inunde,
De-ajung, din nou, în gând să te găsesc.

În gol privesc și țin acea privire,
O chiar oblig înspre un gol țintit,
Dar mă trezesc că trece-n adormire
Și chipul tău în vis mi-e regăsit.

Glasuri destule, când aud pe stradă,
Prin tot ce viața in firesc,
Îmi sunt dovada fără de tăgadă
Că tot la tine, tainic, mă gândesc.

Și, mai mereu, în tot ce am a face
De-atâtea ori de viață nevoit,
Îmi spune noaptea, ce nu-mi e în pace
Că dor îmi e și nu e de oprit.

Nici nu mai știu dacă e rău sau bine,
Dacă-i firesc sau, cumva, nefiresc,
Că mult prea des, mereu să-ți spun îmi vine,
Că îmi lipsești... de fapt că te iubesc.

sâmbătă, 10 noiembrie 2018

De la prefață spre postfață

Îmi ești prefață și-mi vei fi postfață
Acestei vieți ce abia a-nceput,
O viață ce-și privește vremea-n față
Având mereu prezent, nicicând trecut.

Sub cer cu nori, la margini de furtună
Nu se vedea nimic ca semn și-nsemn,
N-avem cum ști că vremea-i tocmai bună
De a ne fi motivelor îndemn.

Era firesc ceva să se întâmple,
Însă firesc părea că nu acum
Când toamna arătată ni-i pe tâmple
Și ceața dimineții pare fum.

Ne-am tot trecut, trecând din vreme-n vreme,
Denominând al faptelor miraj,
Și ne-au învins sau am învins probleme
Când n-am avut sau am avut curaj.

Așa ne-am fost ciudată întâmplare,
Să ne-ntâlnim și să ne fim avânt
Spre clipa de firească-mpreunare,
Marcată de-al dorințelor cuvânt.

Și-ntâmplător, din miez de zi, spre noapte
O simplă întrebare ne-a mânat,
De parcă ne-a impus un șir de fapte
Ca să îi fim răspunsul așteptat.

Dar a avut destulă cutezanță
Să vrea, impunătoare, și mai mult,
Ca, prin destin, cu noi în consonanță,
Să fim, de la-nceput, cei de demult.

În zori de zi, lumina, îndrăzneață
Ne amintea de-al nopții prag trecut,
Și-ai scris întâia filă din prefață
Lăsându-mă să știu ce s-a-nceput.

vineri, 9 noiembrie 2018

Concretul în efecte

De multe ori vă spun că nu-i normal,
Și mă refer la faptele concrete
Ce uneori vor doar să ne îmbete
Altfel fiind de un grotesc banal.

Vă spun ce văd, vă spun și ce aud,
Coroborând a faptelor urmare
Lăsându-vă să știți că o-ntâmplare
Scoate în față adevărul nud.

Se-ntâmplă chiar să vă vorbesc nervos,
Să pară că-mi sunt vorbele ciudate,
Dar nu concep că zgarda-n libertate
Este simbolul visului frumos.

Nu stau ascuns, chiar zilnic mă expun
Acelor ce vor imnuri întru slavă
Când firea lor hapsână și puhavă
Vor doar pe cei ce lor li se supun.

Visez prea rar și nu mă las sedus
De circumstanțe pur materiale
Care în fals se vor principiale
Ca să-și ascundă sensul reprodus.

Nu dau la schimb, nu cumpăr și nu vând
Marfă expusă-n raft, în poleială,
Cu trup și suflet date pe-nvoială,
Fără simțiri, ca un obiect de rând.

Eu reproduc doar gândul ce îl am,
Vântur idei ce nu sunt praf de stele,
Așa cum sunt, sunt sigur ale mele,
Prin ele, cel ce sunt, mă și proclam.

Cu argumente vin, și fac vorbiri
Despre concretul marilor efecte,
Care devin, din zi în zi aspecte
Din viața ce uitată-i de trăiri.

joi, 8 noiembrie 2018

De dor de drum

Unde să vin nu-i cazul să îmi spui,
Drumul, deja, mă duce către tine,
Chiar și ideea lui îi aparține,
Și timpul stă la îndemâna lui.

Să nu îmi spui nici când ai vrea s-ajung,
Că-mi am, de dor, reperele fixate
Și orele trec bine numărate
Ca nu cumva să-mi fie drumul lung.

Nici cum ai vrea să fiu să nu îmi zici,
Toate vor fi cum îți dorești să fie,
Ideea e-n perfectă armonie
Cu îngerii ce-ți sunt, mereu, complici.

Să nu îmi zici nicicând că-ți este dor,
De dorul tău mi-e noaptea tot mai mare,
Și greu îmi e să-ncerc să am răbdare,
Mă simt o simplă piesă din decor...

Altceva zi-mi, dar nu ca să cerți,
Că viața-mi este prea dezordonată,
Spune-mi să vin, să uit ce-a fost odată,
Spune-mi că poți de toate să mă ierți.

miercuri, 7 noiembrie 2018

Contrafacere de formă

Eu tot am spus, dar nu ai fost atentă
Că tu ești bună nu-i îndeajuns
Pentru această lume repetentă
Ce te lovește-n somn sau pe ascuns.

N-ai auzit... erai prea ocupată
Cu regăsiriea drumului firesc,
Când îți vorbeam de viața de-altădată,
În care mi-a fost dat să te-ntâlnesc.

Vedeam altfel, vedeam ce nu se vede,
Vedeam ceva ca formă și decor
Ce încerca-n trăiri să ne posede
Fiindu-ne miraj revoltător.

Și-am auzit, din lumi îndepărtate
Cum coborau idei cu rol de plan
Pentru porniri spre zări nemăsurate
Ori gesturi cu meniri de paravan.

Spre nicăieri simțeam că te atrage
Un fel de-a fi, fără motiv schimbat
Și-ntr-un altfel concluzii a abstrage,
Dând clipei înțeles absurd, ciudat.

Ți-am spus povești cu întâmplate fapte
Ce sunt, din vremuri vechi, mereu la fel,
Și-apoi ți-am spus de visele de noapte
Ce brusc devin simțirilor model.

Cred că mai știi și îți aduci aminte
Cum, peste fire, drumul ți-ai urnit,
Și, spre a ști că mintea ta te minte,
Piedici ți-a pus voindu-ți-l oprit.

Nimic nu-i nou, eu văd aceeași formă,
Și-aud un glas nedemn, contrafăcut,
Ce-ți cere să respecți voita-i normă
Să-i fii la fel, supusă, ca-n trecut.

N-ai auzit, sau nu ai fost atentă,
Am spus, am repetat, și iar am spus,
E timpul să nu vrei să fii absentă,
Și-a înțelege gânduri ce-s în plus.

marți, 6 noiembrie 2018

În loc de fugă

Abia ți-am spus că nu ai timp să fugi,
Vin vremuri, dintr-odată, foarte grele,
Tu, încă, verbe din trecut conjugi
Și te întrebi de moartea unor stele...

Trecutul e trecut, nicicum altfel,
Nu-și are nici un drum spre mai departe,
Oricât îți este visul de rebel,
Mort este tot ce a ajuns la moarte.

Te poți întoarce unde ai mai fost
Așa cum poți să mergi doar înainte,
Sau încotro îți vine, brusc, în minte,
Dar ai să vezi că multe nu au rost.

Să nu mai fugi este îndemn și sfat,
Venit dintr-a firescului porunca,
Ca să nu-ți ai de furcă și-ntru muncă
Spre a-ndrepta ce este de-ndreptat.

Când vorba a venit deja ți-am spus
Că toate stau în simpla-ți hotărâre
De a-ți lăsa privirea-n coborâre
Dar inimii găsindu-i drum în sus.

Îți vin aproape, uneori mai des,
Știindu-te mereu cumpănitoare
Între apus de lună și de soare,
Prin motivații pline de exces.

Și în răscruci știindu-te că stai,
Când gândului îi dai motiv din lume,
Vin iar la tine și îți spun pe nume
Avântul înspre fugă să ți-l tai.

Și iar îți spun că nu ai timp să fugi,
Oricât plătești absurdului arvună,
E timpul rânduiala să-i distrugi,
Ne este dată calea: împreună...

luni, 5 noiembrie 2018

Ideea în odisee

Perpetuu, vin idei uitând să plece,
Și întrețin, ca jarul, foc înalt...
Așa se simte gheața mult mai rece
Când umbrele iau seara cu asalt.

Par unele o simplă viziune
Ce n-au deloc susțineri în real,
Străine clar de orice rațiune,
Bătând la porți de absolut banal.

Vin și tot vin, n-am timp să știu de unde,
Și dau soluții multor întrebări
Ce altfel n-aș avea cum le răspunde
Neașteptând efecte și urmări.

Admonestându-mi marea necredință
Pașii-mi parcurg și multe căi invers
Ca să evit a gândului tendință
De-a mărgini întregul univers.

Din oameni curg ca ploile de vară
Idei ce contrazic alte idei
Ce sunt găsite fără de temei
Când mintea de trăire le separă.

Nimic nu stă-mpotrivă, nu reneagă
Condiția de fapt deja-ntâmplat
Prin gândul fugitiv, dezordonat,
Voind a ști, sperând să înțeleagă.

Parcă citind fragmente dintr-o carte
Scrise la cald, cu grabă la greșeli,
Privirii se arată chibzuieli
Cu așteptări de-ajungere departe.

Și se tot naște, din neant, ideea
Din care am întregul înțeles
Al unui carusel ce m-a ales
Să-i scriu, fără de teamă, odiseea.

duminică, 4 noiembrie 2018

Pe calapod de judecăți

Caut spre tine, n-am deloc opriri,
Și uneori ajung până la stele
Mai greu vorbesc, în felul meu, de ele,
Dar am, așa cum știi, multe porniri.

De multe ori pun vorbele-ntr-un vers,
Ca să le dau o condensată formă
Și să nu fac discuția enormă,
Vorbind despre întregul univers.

Pe unde nici nu vrei să te gândești
Ajung în neoprita-mi căutare
Și dau așa, zic eu, din întâmplare,
De urma unor vechi, sau noi, povești.

Ce n-am știu, brusc, dat îmi e să știu,
Chiar văd priviri ce caută spre tine,
Și-ți spun, chiar dacă nu îți prea convine,
Că vor, în jurul tău, un gol pustiu.

În tine nu îmi e nimic ascuns,
Și nu se simte nici o-mpotrivire,
Cel mult resimt dorințe de grăbire
A dăruirii întru-ndeajuns.

Apar însă idei cu totul noi,
Pe calapod de judecăți sumare
Ce dau nuanțe faptic țipătoare
Amprentelor cu creste de noroi.

Vin din trecut, cu gând de mai târziu,
Vorbe ce pun în drumu-ți bariere,
Ori înlesniri spre sensuri efemere,
Ce, unora, prin falsuri te descriu.

Caut spre azi, spre mâine și spre ieri
Dar timpul nu-i o strictă noțiune,
Însă-l prevăd și chiar exact pot spune
Că asta-i vremea ultimei poveri.