marți, 12 februarie 2019

Refuz de podium

Puține-am spus, mai multe am de spus
Când vremea se va fi să se-nțeleagă
De ce absurdul de prea mulți se leagă,
De ce privesc mai toți în jos și nu în sus.

Când văd ce-a fost, fără rețineri, tac,
Prezentul, prin urmări, e-o vindecare,
Ce poate, acceptând, prin întâmplare,
Să își găsească, dintr-odată, leac.

Ce este clar, de văd a nu fi clar,
Îi pun un semn prin minime cuvinte
Și merg pe calea-i strâmbă înainte,
Lăsându-l să se zbată în zadar.

Peste atât nu vreau să mă complic,
În joc aduc idei preconcepute,
Sau despre drumuri încă nebătute
Ca să-mi permit să nu mai zic nimic.

Mereu mă iau de clipa de-nceput
Când viitoru-l văd în suferință,
Punând în frâu fireasca mea dorință
De-a defini prezentul prin trecut.

Nu vindec oameni ci, concret, idei
Ce-n mod absurd par singurele bune,
Voind mereu, mereu a se impune
Chiar dacă n-au nici logici nici temei.

Ar fi ușor să spun, să-mi fac alai
Din vorbe ce mi-ar fi lăudătoare,
Plusând prin argumete sfidătoare
Ca să arăt că-i duc pe toți în Rai.

Prefer tăcerea, spun cât e de spus,
De podium n-am în nici un fel nevoie,
Destul îmi este gândul ce, în voie,
Poate privi, oricând, oricât, de sus...

luni, 11 februarie 2019

Prezent cu rost

Cu rost sunt azi, în viața ta, prezent,
De nu-nțelegi nu vin cu argumente,
Găsește tu idei sau elemente
Și pune-le, așa cum vrei, accent...

Nu-ți povestesc nimic, mă vezi că tac,
Nici referiri nu fac, deloc, la tine,
Te las să crezi ce vrei, că-i rău, ori bine,
Că-ți sunt otravă ori, cu totul, leac.

Tot ce e clar e mult prea greu să vezi,
Îți sunt deja, firesc, intrate-n viață,
Și nu mai vezi doar raze-n nori de ceață,
Clipă de clipă poți avea dovezi.

Al vieții mers îți e cu mult schimbat,
Și liniștea te face a-nțelege
Că mulți, în viața lor, fără de lege
Cu mori de vânt, pe seama ta, se bat.

Ceea ce știu, din vremuri de demult
Sunt sensuri fără șanse de tăgadă,
Dar niciodată steaguri de paradă,
Puse-n tipar de adevăr ocult.

Tu nu-ți aduci aminte, e firesc,
Ce ți-ai avut motiv pentru cuvinte
Ce au știut, spun azi, s-o ia-nainte
Să-mi facă drum, să nu mă rătăcesc.

duminică, 10 februarie 2019

Firescul bumerang

Tot ce facem înspre noi se-ntoarce,
Totul are preț, mereu plătim,
De speranțe viața brusc ne stoarce
Când, prea mult, uităm de ce trăim.

În balanțe punem, când ne trage
Câte-un semn spre pasul înapoi,
Dovedind că tot mereu ne-atrage
Umbra unei morți ce zace-n noi.

Îndrăznim priviri spre mai departe,
Pașii însă-s mici, ori chiar lipsesc,
Și ne temem tot mai mult de moarte,
Și de cei ce vise-și împlinesc.

Când lovim, pe cel ce ne lovește
Îl găsim ca parte din destin,
El, fără să știe, împlinește
Rolul lui de mesager divin.

Ni se-ntorc și faptele ce-s bune,
Vin la timpul lor, definitor
De-ntâmplări ce vor mereu a pune,
Rătăciții pași la locul lor.

Chiar nimic în umbră nu rămâne,
Toate au efect de bumerang,
Sunt, pe hotărârea lor, stăpâne,
Nu țin cont de nici un fel de rang.

sâmbătă, 9 februarie 2019

Ocolire în detalii

Deja de mult îmi spun că-mi este dor
De-a te privi simțindu-te-mplinită,
Simțind și eu că visele nu mor
De nu decad în rangul de ispită.

Ispititoare ești, nu pot să neg,
Nici tu nu-ți poți nega-ntru tot făptura,
Când e s-aleg mereu te realeg,
Și caut, înspre tine, scurtătura.

Trupul privindu-ți doritor îl știu
De-a mă simți și de a fi fierbinte
Și-n plină zi, și noaptea, când, târziu
Pornirile ni-s fără de veștminte.

Detaliu-l ocolesc, cumva mă tem
De multele-i trăite argumente
Ce-n amintiri îmi sunt nu doar totem,
Ci și-adevăruri pure, fundamente.

Mă tot complac în vorbe fără sens
Voind a nu-mi ceda fără de luptă,
Când lipsa ta e ca un gol imens
Și mintea de prostii îmi e coruptă.

De dorul tău chiar uit că-ți este dor
De tot firescul nopții nedormite
Când nu-ți dorești să fiu șovăitor
Ca nemurirea să îmi poți promite.

vineri, 8 februarie 2019

Șansă de alegere

Acum deschide timpul o fereastră,
Poți, iarăși, cu motiv, să mă-ntâlnești,
Să fie ziua toată doar a noastră,
Iar noaptea spre-mpliniri să te grăbești.

Sortit ți-a fost să vezi de poți alege
Fără să-ți ai idei că vei greși,
Că n-ai să poți un rod bogat culege
De nu-nțelegi ce-nseamnă-a dărui.

Nimic nu s-a schimbat, aceleași fapte
Îți sunt măsuri de timp mereu pierdut,
Să-ți tot aduci aminte că-ntr-o noapte
Te-ai agățat de-un măsluit trecut.

Crezând himere, oameni fără minte,
Ce-și au mândria virtual stindard,
Te-ai îmbătat cu mult prea mari cuvinte
Orbindu-te cu masca lor de fard.

Acum e timpul tău, o șansă nouă
De-a câștiga un drum spre viitor,
Și de a rupe piedici pe din două
Ce-n loc îți țin speranțele... și mor...

Sunt undeva, de vezi, așa aproape,
Este destul numai un semn să dai,
Că-ți este la-ndemână să nu-ți scape,
În rătăciri, al viselor alai.

E doar o poartă, singulară-n formă,
Nu are că-i de-ntors, de răzgândiri,
De-o treci întreaga-ți viață se transformă,
Sub zodia eternelor iubiri.

joi, 7 februarie 2019

Definitoria măsură

N-am pierdut nimic din amintiri,
Drum din ele-mi fac spre înainte,
Știu că remușcări am în priviri,
Fruntea-mi încruntată să-mi alinte.

Din senin, de multe ori, mi-e dor
De ceva ce vrea să se repete,
Și mă simt un simplu muritor
Definit de faptele concrete.

Uit de vise tocmai când visez,
Abia treaz le iau pe toate-n seamă
Conștient fiind că le urmez
Vreau, nu vreau, ideea lor mă cheamă.

Sunt un tot și-mi știu trecutul tot,
Și mi-l văd prin noul drum, prin fapte,
Arătându-mi dacă vreau și pot
Să devin un altul peste noapte.

Nu-s nimic mai mult, deloc altfel,
Tot trecutu-mi este mărturie
N-am avut și nu m-am vrut model,
Iar reproș de fac, îmi fac doar mie.

N-am pierdut nimic... Am adunat
Amintiri, idei, învățătură,
Și spun azi că timpu-i măsurat
Prin urmarea sa ca aventură.

miercuri, 6 februarie 2019

Capit muscas

Lauda-ți e mare, mult prea mare,
Și-și dorește mulți lăudători,
Gândului dând sens de întâmplare,
Furt curat din vis de visători.

Pui idei pe false calapoade,
Nici chiar ție nu-ți e clar ce spui,
Dar dorința de suprem te roade,
Ei, și numai ei, te tot supui.

Cât de mare-i lumea n-ai idee,
Orizontu-l ai în jurul tău,
În povestea ta Calea Lactee
E, pentru lumină, ferăstrău.

Tu vezi tot, ai totul în vedere,
Știi oricărui gând să-i dai motiv,
Care de nu își are el putere,
Doar pe el îl crezi imperativ.

Și spui mereu că simți, că prin simțire
Îți e să știi ce-a fost și ce va fi,
Chiar dacă știi că minți întru neștire
Sperând că poți la nesfârșit minți.

Nu-ți încapi în tine, ai dorințe
De-a frapa, de-a fi mereu model
În virtutea propriei credințe
Că-n prostie toți sunt de un fel.

Totul este fard, fără esență,
Minimalizezi așa cam tot ce ești,
Laudă îți vrei cu insistență,
Și minciuna nu ți-o mai oprești.

Vorbe multe... restul e tăcere,
Împliniri puține, timp pierdut,
Chipul fad, avid după putere,
Ascunzând mereu un fad trecut...

marți, 5 februarie 2019

Simplu, trecător

Eu sunt, prin viața ta, un trecător,
Tu asta vrei, dar nu vrei să-ți dai seama
Că-n fapte pui, mereu istovitor,
Absurdul ce se vede cum dă iama.

Puține-nveți, puțin ai învățat
Din toate câte-au fost să se întâmple,
Din tot ce-a fost și ce n-a fost curat,
Oricât ți-au nins, acum, zăpezi pe tâmple.

Cuvintele pot fi oricât de mari
Dar dacă n-au real acoperire,
Nu sunt stindarde ci doar cârpe-n pari
Ce pun naivitatea-n dezmorțire.

Răspunsul la-ntrebări nu-ți e răspuns
Când nu își are drum pe a ta cale,
Și-l judeci totdeauna pe ascuns,
Dându-i valoarea unor vorbe goale.

Nu vrei să vezi nimic, ceea ce cred
Nu are pentru tine importanță,
Nici important nu e că sunt biped,
Nici că spre mers am pururi cutezanță.

Îți spun, chiar mă repet când tot îți spun
Că te tot crezi prea sigură pe tine,
Și chiar de vezi că stelele apun,
Te vrei un miez al zilei care vine.

Rostul speranței, chiar elementar,
Stă mereu în cale, la vedere,
Poate, însă, gestu-i în zadar,
De nu-ți ai, spre împliniri, putere.

Toate se trec, și eu, ca trecător
Voi fi în viața ta peste o clipă,
Un simplu om, ivit întâmplător
În simpla ta alegere-n risipă.

luni, 4 februarie 2019

Trecere prin treceri

Trecem mereu, suntem așa cam toți,
Suntem doar timp ce, fără de măsură,
Vede în fapte niște cinici hoți
Și le răspundem cu dispreț și ură.

Cu-avânt te treci, dar să te vezi nu vrei,
Îți spui doar vorba ce, firesc, te minte,
Crezând că poți să mergi doar prin idei
Spre un retoric, legic, înainte.

În viziuni există un reper
Fixat de-aceași logică puhavă,
Ce vede desfrânarea un mister
Al celui ce e bun și de ispravă.

Așa sunt multe și suntem și noi
Surprinși de un noian de argumente
Ce ne aduc în minte mari nevoi,
Prin simpla existență elocvente.

Și-s toate într-un fel ori în altfel,
Timpul pierdut e-ajuns a fi ispravă
Când mintea îi găsește scop și țel
Prin umpleri de pahare cu otravă.

Fixați într-un real determinist
Avem doar ipotetic tentative
De a privi trecutul optimist
Și viitorul prin alternative.

Totu-i normal și întru tot firesc
Când doar prin treceri visul iei în seamă
Și vezi că-n jur mai toate-mbătrânesc
Plătind, cu viața, trecerile-n vamă.

Finalul e final, nu-i cu retur,
Concret și dur, real prin definire,
Dar acuzat mereu că-i prematur
Netrecător și fără părtinire.

duminică, 3 februarie 2019

Dimineața, în priviri

Cu ochii dimineții te privesc,
Și te găsesc mereu întinerită,
Nu prea mai știu de pot să mă opresc,
Când știu ideea că-i deja pornită...

Te și întreb de ce te mai îmbraci,
Recunoscând că ești ispită dură,
Și nu e drept mereu să te prefaci
Că nepăsarea-ți e fără măsură.

Privirile îți fug cum mie-mi fug
Spre regăsirea razelor de soare
Ca ele să devină aprig rug
Arzând dorințe mult prea arzătoare.

Și-n fuga lor ajung să fiu grăbit,
Ajung să uit de-a somnului odihnă
Găsind altceva mult mai nimerit
De-a deveni pornirii mare tihnă.

În palme prind, la fel ca și în vis,
Sânii-ți porniți ușor în tresărire,
Ca început de drum spre paradis
Și spre fireasca vieții împlinire.

Timp nu avem și nu se vrea pierdut
În gesturi ce sunt mult ocolitoare,
Voind să am cu totul cunoscut
Supremul zămislit de întâmplare.

Și-n freamăt mi te pierd și regăsesc
Ieșindu-mi cu dorințe clare-n cale,
Șoptindu-mi sacadat să-mi definesc
Pornirile firesc principiale.

Iar când ajungem liniștii să fim
Model de reclădire din ruine
Prin omeneasca viață ne pornim,
Păstrându-mă, spre veșnicii, în tine.