Şi o vară mă abţine.
Şi nu port decît un cîntec
Şi-un destin pentru descîntec.
N-am decît o amintire,
Fire sînt şi sînt nefire,
Şi-mi descînt în alinare
Fapta ce-n suspin mă doare.
Ţin cu mine prin unghere
Trista nopţii mîngîiere,
Şi-i închid cu lanţuri drumul,
Adunînd din toate scrumul.
Iarna urlă ca o fiară
Cînd iubire vrea să pară,
Şi-mi clădesc o viaţă veche
Ca un pas fără pereche.
Am şi totuşi n-am, se pare,
O durere ce mă doare,
Într-un gînd ce-mi e speranţă
Peste-a lumii cutezanţă.
Aş pleca, dar nu m-aş duce
Spre destinul din răscruce,
Şi-mi descînt cu scrum de sare
Tot ce şi-n privire doare.
N-am, dar am, de n-am cu toate,
Cîte-mi dau şi-mi cer dreptate,
Am şi dau, căci n-am în sine,
Decît gîndul ce mă ţine.
Şi-aş rămîne şi-aş pleca,
Eu, cu toată viaţa mea.
N-am decît ceea ce am
Dintr-un timp ce-l privegheam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu