sâmbătă, 9 februarie 1985

Întunericul precar

Îmbracă-te în negru
frumoasa mea fecioară,
Şi gîndul îţi împlîntă
în viaţa-mi înnegrită,
Dar lasă totuşi vara
să fie încă vară,
Şi te închină nopţii
de e neîmplinită.

Dacă e negru totul
şi toate stau să cadă,
Îţi aminteşte, tainic,
tăcerea mea de seară,
Şi iarna strălucindă,
cu falduri de zăpadă,
Şi soarele fierbinte
şi dalba primăvară.

Trăieşte neagra clipă
ce-ncîntă amintirea,
În toamna aburindă
de sînge şi motive,
Închide-ţi ochii mîndri
şi-aşteaptă-mi osîndirea,
Şi-ascunde-mă în taină
în motivări tardive.

Priveşte fluturi roşii
răpuşi de ceaţa deasă,
Şi înţelege chinul
ce încă năpădeşte,
Şi neagra asuprire
ce încă mă apasă,
Trecutul, tot mai negru,
ce aspru se sfîrşeşte.

Îmbracă-te în negru,
priveşte răstignirea
Şi taina dăruieşte-o
lumii născută moartă,
Păstrează cît mai vie,
neştearsă amintirea
Şi povesteşte lumii
ce ştii din a mea soartă.

Cînd fi-voi stins şi rece,
străin fiind de lume,
Întoarce-te în viaţă
şi-mplîntă-ţi o credinţă,
Dar aminteşte-ţi tainic
de-a existat un nume
Ce a aprins, obraznic,
un foc dintr-o voinţă.

Deschide-ţi ochii mîndri,
priveşte-o lume seacă,
În jurul tău priveşte,
minciuni şi nedreptate,
Dar totul aşa lasă,
lasă cuţitu-n teacă,
Doar alţii ca şi ca mine
ce-am căutat să cate.

Întoarce-te plăpîndă
în gerul de afară
De iarna o să lase
un ger ce nu mai trece,
Şi-mbracă-te în roşu,
frumoasa mea fecioară,
Tiranii au o viaţă,
dar eu voi avea zece

O simplă întîmplare
m-alungă şi mă cheamă,
Eu am crezut în trăsnet
şi-n noapte-nseninată,
Poruncile măreţe
mă lasă fără teamă,
Spre mai măriţii lumii
eu nu mă-nchin vreodată.

Dar norii mari din ceruri
n-au trăsnet şi n-au ape,
Iar slava se înalţă
din neguri şi blesteme,
Astfel a mea izbîndă
de moarte e aproape,
Să vii de vezi mormîntul
atît cît mai e vreme.

Şi vino către stele,
să îmi tot fii Luceafăr,
Şi ţine-mi iar în mînă
destinul şi voinţa!
Fără închinăciune
şi fără să mă apăr,
Am aşteptat cu lacrimi
şi-ndurerat sentinţa.

Dar doliul meu nu-i negru,
în ultimă instanţă,
În veci să se rostească,
a nu ştiu cîta oară,
Să îmi alini durerea
vei fi a mea speranţă,
Şi-mbracă-te în roşu,
frumoasa mea fecioară!<

Niciun comentariu: