marți, 11 iunie 1985

Atunci cînd...

Atunci cînd voi muri,
de-o fi să mor,
aproape să-mi sădiţi un brad,
un brad tînăr;
să crească-n piept
cu rădăcina înfiptă
în inima ce sîngele pulsează
pînă-n vîrf
şi să-mi urce gîndul
către cer.

Atunci cînd voi muri
de cumva am să mor,
din bradul ce va creşte
să faceţi un altar
ca toate gîndurile
care vor rămîne
să aibă un altar
la care să se-nchine
şi astfel să-mi fie zdruncinate
gîndurile din clipa întunecării.

De-o fi să mor,
căci voi muri cîndva,
în mînă să îmi puneţi o pană
cu care să mai pot să scriu
căci voi avea un gînd
şi după...
Chiar dacă bucuriile
îmi sunt deşarte
eu tot voi vrea să spun la lume
că o iubesc.

Cînd voi muri,
căci am să mor odată,
să-mi cînte o fanfară,
o fanfară militară,
romanţa doinelor din codri,
romanţă pentru toţi eroii,
romanţe pentru viaţa mea!
Iar dacă şi clopotele or să bată,
un tun să năpădească
tăcerea mea.

Astfel eu voi trăi!
Atunci cînd voi muri

De-o fi să mor cîndva!

Niciun comentariu: