Paşaport

E cald pe continentele uscate
şi toată miza e un paşaport,
iar drumurile-s veşnic exilate,
cuprinse-ntre dosare şi raport.

Şi doar fotografii şi semne negre
sub datele de rost şi contrasemn,
şi nimeni nu mai poate sta de veghe
la vama dintre şoaptă şi îndemn.

Acum tu ţii un paşaport în mînă
şi-aştepţi să pleci în cursa ce-o pleca
către o lume ce o simt hapsînă
şi-n care toate pot a se-ntîmpla.

Te vei răni pe flori de mărăcine,
şi semne ai să porţi pe fruntea ta,
cum toată frumuseţea-i în ruine,
în timp vei şi începe a uita.

Prin gardul înconjurului de lagăr
o umbră-a amintirii-ai să rămîi,
te va tăia ca pe un lemn, un joagăr,
tu, emigranta mea iubită-ntîi.

Şi vor rămîne datele la mine,
cu actele ce le-ai depus de mult
şi cum nu te mai pot acum reţine,
mă regăsesc în taină şi te-ascult.

Dar tot mă vor lovi direct în faţă
ca pe boxeor-ngenunchiat în ring,
şi-aproape cu întreaga mea viaţă
va trebui să plîng ca să înving.

Voi cere paşaport spre a te vede,
ascunsă pe la rude, dacă ai,
dar nu mă vei convinge să pot crede
că-mi poţi vorbi prin semne, fără grai.

Eu tot te voi iubi ca pe scînteia
ce-ţi încălzeşte încă noaptea ta,
şi-mi biciuieşte-n noaptea mea ideea
şi gîndul meu, că nu te pot uita.

Şi-n vizita pe care ţi-o voi face,
te voi găsi în tainicul fiord
în care te-ai ascuns pentru a zace
iubito, emigranta mea spre nord!

Dar umbra mea rămasă-aici, în vamă
va vrea să ştie locu-n care stai,
şi-am să încerc să caut fără teamă,
să te găsesc strivită de alai.

Şi nu ştiu de atunci voi recunoaşte
pe cea care ai fost aici, prin tot,
şi dacă ai dorinţa de-a renaşte,
şi dacă eu să te iubesc mai pot.

Din umbra aurorei boreale
un gînd de vei putea să îl mai scrii,
vei plînge drumul urmelor pe cale,
dar n-ai să poţi nicicînd să mai revii.

Te vor cuprinde, nu mai ştiu, de toate
şi fiinţa mea-i o umbră şi ocol,
de cîndva ai să poţi zbura, socoate,
cum ai plecat, călătorind spre pol.

Regretul ai să-l simţi cu-ntreaga fiinţă,
ascunsă-n gîndul trist împrăştiat,
doar paşaportu-ţi este o credinţă
iar sufletul, în taină, zbuciumat.

Eu ochii îi închid spre a te vede,
te strîng pentru etern în mîna mea,
dar datele din paşaportul verde,
mă tot grăbesc să spun că voi uita.

Pleca-vei peste cîteva minute
cu-această cursă care va pleca.
iar vorbele ce le rostesc sînt mute,
căci, tainic, te-aş ruga a renunţa.

Dar, tu, nu poţi să spui două cuvinte,
rosteşti doar clipa ce ţi-o voi rosti,
şi-n vorba ta e-un veşnic înainte
înduplecat mereu pe a nu şti.