Încărunţit de valuri la refuz,
Nu te uita că eu sunt pămînteanul
Ce te iubeşte-n felul său ursuz.
Ascunde-te pe ţărmuri fericite,
Eu sunt Neptun în trăsnet şi în foc,
Ce-n marea zbuciumată de ispite
Te va găsi în orişicare loc.
Iubita mea, sărmană Atlantidă,
Trecutul mi-l citeşti mereu în gînd,
Furtuna se abate mai servidă
Atîtor rele ce ne vin, la rînd.
Nu căuta spre stele de departe,
Puterea lor înseamnă doar blestem,
Aici eu sunt destinul fără moarte
Şi-n valuri de furtună nu mă tem.
În jurul nostru-s sute de catarge
Plutind din negrul abisal adînc,
Tu zodia tăcerii mele-o sparge,
Să fii lumina mea sub care plîng.
Ţi-am cumpărat oceanul în furtună
Doar tu poţi azi să mi-l mai domoleşti,
Şi-n noapte ce trecutul împreună
Ai să înveţi din nou să mă iubeşti.
În Biblie s-a scris prin alte ere
Că apa este totuşi un uscat,
Să dăm crezare altor emisfere
Şi-astfel să ne iubim cu-adevărat.
Iar dacă-mpleticiţi în legislaţii
Ne vor tîrî consoanele-n proces,
Să nu uităm că mai avem relaţii
Şi suntem chiar subiect de interes.
Să ne iubim îmbrăţişati sub ape,
Ca două plutitoare alge verzi,
Să fim prin veşnicii tot mai aproape,
Să-ţi dau în taină marea s-o păstrezi.
Hipnoptizaţi de cele ce-or să fie,
Ne-om aduna din zborul rătăcit,
Vom fi o clipă zbor şi bucurie
Şi ne vom pierde cum ne-am şi ivit.
Dar vom trăi ca doi retraşi lunatic,
Doi oameni plini de apă şi de zbor,
O lume blestema-va doi apatici,
Dar lumii tot de noi îi va fi dor.
Să ne iubim pe ţărmurile mării
Cu ochii-nchişi şi-nveninaţi de cer,
Apropiaţi mereu îndepărtării
Să tîrguim prea tainicul mister.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu