marți, 1 octombrie 1985

Scrisoare cu ultima fotografie

Priveşte, mama mea, şi tu, iubito
Această ultimă fotografie,
Nici eu nu ştiu pe unde am făcut-o
Nici fotograful, de-l întreb, nu ştie.

Ştiu însă că lumina-i este semnul,
Sau blitzul, dacă vrei, de mortieră,
Ce a ţintit în vreo trei cuie lemnul
La cel dintîi atac spre barieră.

Citiţi la flacăra ce vă-ncălzeşte
Un strigăt scris cu lacrima pribeagă,
Şi parcă un abis se dezveleşte
Şi intră-n el, deodată, lumea-ntreagă.

Priveşte mamă, dacă dor îţi este
Şi mai citeşte, dacă vrei, ce scrie,
Poate aşa va fi, doar o poveste
Şi asta-i ultima fotografie.

Iubita mea, nu-ţi ţine jurămîntul
Dacă va fi să uit să vin acasă,
Să baţi mereu, în lung şi-n lat pămîntul,
Să pot uita durerea ce m-apasă.

Acesta, mamă, este adevărul,
Aşa mi-e scris de sunt în capul listei,
La voi, acasă, e în floare mărul
Şi-aş vrea să stau şi eu pe pragul prispei.

Dar poate o să stea, cîndva, acolo,
Această ultimă fotografie,
Şi am să fiu şi eu, dar mai încolo,
Că nu mai am azi timp spre a-ţi mai scrie.

Şi plec şi las aici, acum, scrisoarea,
Şi-au s-o trimită alţii către tine,
Eu plec să-mbrăţişez îndepărtarea
Pe puntea dezrobirii de suspine.
..................................
Acum, iubită mamă, fii tăcută,
Îmi pare rău, aşa a fost, şi-i scris,
Că doar o schijă roşie şi mută
M-a-nvăluit cu negrul ei abis.

Niciun comentariu: