Şoaptele adună frunze verzi de iarnă,
Nu mai e putere, a rămas înfrîntul
Alb şi marmoreic tainele să cearnă.
Molcome izvoare cad în ispăşire
Prăbuşiri se-neacă pline de război,
Zborul se-ntregeşte plin de-nrîurire
Sfărmînd trecutul şi lovind în noi.
Picături de clipă bat în ochi privirea,
Obosit e cerul prins pe Carul Mare,
S-a-nvelit nădejdii colindînd iubirea
La apusuri albe pline de chemare.
Lucitoare unde plămădesc pustiuri,
Susur de izvoare bat încet la porţi,
Numai orologii vor pîndi tîrziuri
Către împlinirea uzurpată-n sorţi.
Oglindiri de spadă taie nodu-n două,
Praguri de izbîndă urlă în nefire,
Picături de sînge, picături de rouă
Se prefac în lacrimi plînse de-o privire.
Vin scîntei la țărmuri pline de-nsetare,
Vin, şi vin, şi pleacă nevăzut de-ncet,
Ruguri călătoare se aprind în soare
Învrăjbindu-mi ploaia fără de regret.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu