duminică, 3 noiembrie 1985

Zidire

Apropie-te-n margine de lume
Tu, care caţi destin şi întîmplare,
Şi caută-ţi între ruine nume,
În marea amintirii de hotare.

Să îţi aduni întreg de parte sfîntă
Bătut pe muche aspră de cuţit,
Cînd lacrima spre ceruri se avîntă
Din osul tău avid de infinit.

Cu ultima privire-ncărunţită
Tu fă-ţi un loc de zbor şi priveghere,
Să poţi răpi-ntrebarea înjosită
De cei avizi de rang şi de avere.

Şi-n ropotul de murmure încete
Aprinde-te-n firavul tău cuvînt.
Şi culcă-te cu faţa la perete
Ca inima s-o simţi lîngă pămînt.

În urmă să-ţi rămînă numai paşii
Ca de la Lună puşi pînă la Soare,
Să te adune dintre ei urmaşii
Punîndu-ţi nume sacru de eroare.

Şi fiindu-ţi vorba pavăză firească,
Numai atunci să-ţi fie de ajuns,
Te poţi întoarce-n soarta omenească
Zidit între-ntrebare şi răspuns.

Niciun comentariu: