luni, 29 octombrie 2007

Rugăciunea unui saltimbanc

Eu nu-s decât un mare saltimbanc,
Când lacrima în zâmbet o prefac,
Rostogolindu-mă ca un nebun,
Când cărţile pe faţă vi le pun.

M-aţi cunoscut ca mască de paradă
Şi rânduiri de gânduri incomplete,
Înnobilând o vorbă de pe stradă
În umbre de uitate siluete...
Puneam accent pe searbede consoane,
Recucerind un drept, fără tăgadă,
Iar dacă din săpun făceam baloane,
Ştiam că eu voi fi un semn pe stradă.

Eu sunt ce v-aţi dorit: un saltimbanc
Ce plânsu-n zâmbet ştiu să îl prefac,
Rostogolindu-mă ca un nebun,
Când cărţile pe faţă vi le pun.

Şi când ştiam că ceva am a spune,
Stindardul luptei l-aduceam în faţă,
Dar nu credeam că aş putea supune
Bolidul alb ce-mi va ieşi în faţă.
Iar voi să încheiaţi cândva povestea,
Când veţi simţi că va apune luna,
Şi să uitaţi că rândurile-acestea
Sunt ultimele, pentru totdeauna.

Am fost şi eu un mare saltimbanc,
Ce azi va da şi ultimul atac,
Rostogolindu-se ca un nebun
Să fie ţeavă şi afet de tun.

Căutând un gând

Ieri, pe lângă râu, trecând,
Am pierdut un fir de gând.
Căutându-l spre apus,
L-am găsit cu vorba dus.

N-aveam lacrimi să îl plâng,
Când păşea cu pasul stâng.
Şi fugea spre miazăzi,
Hăituind rostul de-a fi.

Negăsind al şoaptei rost,
Îşi dorea un adăpost,
Şi, pe drumu-i hărăzit,
A fugit spre răsărit.

Fiind ascuns în firul ierbii,
L-au purtat pe coarne cerbii,
Peste munte, peste deal,
Căutându-i vad şi mal.

Şi-am ajuns să rătăcesc,
Gândurile să-mi găsesc.

sâmbătă, 27 octombrie 2007

Aşteptare

Arde mocnit un turn de catedrală
Şi-n jurul meu e apă şi e foc,
Aştept tăcut pedeapsa capitală
Şi-o zi a mea, uitată de noroc.

De-aseară ninge, alb e totu-n zare,
Doar lângă mine-i negru, peste tot,
Rămân în foc şi ies la drumul mare
Şi-aş plânge-n noapte, însă nu mai pot.

Ucis de valuri, rătăcind prin lume,
Cuprins de aşteptatul ultim pas,
Aştept să fiu, cu nume şi prenume,
O amintire ce mai pot s-o las.

luni, 22 octombrie 2007

Priveşte-mi…

Priveşte-mi inima cum bate,
Ascultă-mi ochii cum privesc,
Acum am nopţile bogate,
Când simt că ceruri biruiesc.

Priveşte-mi gândul ce te-aşteaptă
În zorii ce mă copleşesc,
Mă regăsesc dorit de-o faptă
Şi simt că ceruri biruiesc.

Priveşte-mi lacrima ce trece
Peste un vad prea nefiresc,
Eu nu mă-mbăt cu apă rece,
Dar simt că ceruri biruiesc.

sâmbătă, 20 octombrie 2007

Ultima amăgire

Astăzi rătăceşti ultima dată
Spre mirajul faptelor comune,
Regăseşti în şoapta zbuciumată
Adevărul ce voiam a-ţi spune.

Te-ai fi vrut, în viaţa ta, senină,
Şoaptă de izbândă şi-mplinire,
Însă noaptea care o să vină
O să-ţi spună: totu-i amăgire.

Mâine vei avea o altă cale
Ce ţi-ai spus-o într-un prag de seară,
Ai să dai, din nou, vorbelor tale
Cerul zilelor de primăvară.

Ai să vezi lumini ce te inundă,
Teama ai s-o laşi, pe veci, acasă,
Nimeni n-o să poată să ascundă
Ce-ţi spuneam: Tu ai să fii mireasă...

Toţi vor întreba să înţeleagă:
Ce va fi, ce-a fost şi ce ne leagă...

luni, 15 octombrie 2007

Idealul pas

(replică infidelă)
Stupida vreme încă ţine pasul
Cu urma nopţii şi ne face semn,
Întreb şi eu, când pot, cât mai e ceasul?
Să nu trec spre uitări un vis solemn.

Desăvârşim, sau ardem într-o clipă,
Ireversibil, fără scop precis,
Un adevăr ce face chiar risipă
De idealul ultimului vis.

Nu poţi privi în faţă sau în spate,
Nu poţi culege când n-ai semănat.
Alege-ţi drumul către libertate
Şi lasă-n urmă tot ce s-a-ntâmplat!

vineri, 12 octombrie 2007

Limpeziri de ploaie

Plouă, plouă, plouă des,
Ştiu că azi am de ales
Lacrimilor un alt drum,
Ca să pot să îmi asum
Interzisul lor acces
Printre mugurii de scrum.

Plouă, plouă, plouă trist,
Mă şi mir că mai exist,
Răzvrătind un rug aprins,
Nu vreau să mă dau învins,
Dar mă mir că mai rezist,
Frigu-n suflet m-a cuprins.

Plouă, plouă, plouă rar
Filele din calendar,
Când descopăr, nefiresc,
Că doresc, şi chiar trăiesc,
Nopţi în care iau foc iar
Şi izvoare limpezesc.

miercuri, 10 octombrie 2007

Nuntă cu torţe

Sunt un resort ce nu mai are loc
În tristă-a timpului maşinărie,
Şi simt că aer nu mai am deloc
Şi-aştept pedeapsa... în contumacie.

M-au pedepsit şi clipele, în plâns,
La rătăciri în nopţi întunecate,
Doar stelele, în jurul meu, s-au strâns,
Să pot avea o nuntă-n şapte sate.

Călătorind, uitat şi neştiut,
Mi-aduc aminte că eu n-am nici casă,
Şi n-am de unde şti de n-am murit
Când îmi puneam şi sufletul pe masă.

Şi-n nunta, ce va fi-n curând să fie,
Inima mea va fi o torţă vie...

joi, 4 octombrie 2007

Destin spre întâmplare

Timpul şi-a ucis, încet, hotarul,
Picătura a umplut paharul,
Lacrima a hotărât destinul,
Suspendând, pornirilor, suspinul.

Mai departe văd ca o lumină
Paşii, absolvindu-mă de vină,
Şi, călcând mereu noi orizonturi,
Lupt cu viaţa pe mai multe fronturi.

Adevărul, ca un sens al vieţii,
L-am găsit în crucea dimineţii...
Din risipa-mi toate se adună,
Împletind a visului cunună.

Şi, cum ştiu că soarele răsare,
Viaţa e în sine o-ntâmplare.