miercuri, 16 ianuarie 2008

Adevăr banal

În visul nopţii, din copilărie,
aduc destinul primelor vestiri,
Aştept să vină tot ce-a fost să fie
şi gândul e strivit de amintiri.

Mai cad, şi vorba, tristă şi fugară,
îmi dă putere să mă redescriu,
Chiar dacă mă îmbăt seară de seară,
vreau să mai fiu ceea ce-am vrut să fiu.

Zborul înalt s-a prăbuşit în noapte,
trădat fiind, în parte chiar ucis,
Doar lacrima mă ştie că, în şoapte,
eu am jurat să mor cum îmi e scris.

Sunt trecător, şi trecerea e-n toate,
paradoxală, fără scop final,
Acum, când încă pot să ard, voi scoate
spre lume, adevărul meu banal:

Sunt doar un om, cu tot ce mi-a fost dat,
Sunt doar un om ce poate fi uitat.

Niciun comentariu: