Tot restul vieţii... Nu ştiu cât va fi:
O zi, o clipă, poate şi mai mult
Învăţ să cred că pot cumva trăi
Aşa cum ştiu de suflet să ascult.
Pot fi cobai, pot fi un om comun
Pe drumuri, între casă şi spital,
Însă n-aş vrea pe alţii să-i supun
Şi viaţa să şi-o ducă-n ritm banal.
Am vina mea şi crucea am să-mi duc
Către un vârf ce ştiu că-mi este dat,
Şi când va fi spre cer să o apuc
Să fiu ce-am vrut: un om adevărat.
Nu cer nimic, nu voi trăi cerşind,
Iar mila nu e ceea ce-mi doresc,
Căci tot mai cred că pot să reaprind
O candelă a vieţii ce-o trăiesc.
Tot restul vieţii... Piedică nu pun
Să fiţi cu mine şi cu voi să fiu,
Voi încerca prin toate să v-adun,
Să dăm un nume timpului târziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu