vineri, 25 aprilie 2008

Povestea mea de Paşte

E sărbătoare pentru toţi creştinii
Şi semnul crucii dă mereu lumină,
La mine-n casă au crescut ciulinii
Şi nu m-aştept ca cineva să vină.

O bucurie resimţim cu toţii,
Din mai nimic speranţa chiar renaşte,
La mine-n casă-au năvălit doar hoţii,
N-am nici măcar un ou, un ou de Paşte.

Se simt bogaţi acum chiar şi săracii,
Ce au mai bun aduc şi pun pe masă,
Eu aştepta-voi să-nflorească macii
Deasupra mea, să ştiu că am o casă.

Dreptul de a spune

Când m-am născut era o iarnă grea,
Zăpezile priveau de peste case...
Trei zile-au trebuit ca mama mea
Să hotărască liber să mă lase.

Copil am fost atât cât să se creadă
Că n-am ştiut ce-i rău sau ce e bun,
Doar lacrima ce aştepta să cadă
Îmi era semnul ce vroiam să-l pun.

Poveri enorme mi s-au pus în spate
Şi-o cruce peste suflet mi s-a pus,
Lovit mereu de-a lumii nedreptate
Am învăţat să nu mă las supus.

Îmi da avânt spre timpul viitor
Doar fulgerul furtunilor de vară.
Scârbit de răutatea tuturor
Vroiam însă să mor seară de seară.

Prin râpe am trecut fără să-mi pese
Că rănile mă năpădeau de tot,
Deşi ştiam că-n jurul meu se ţese
Un prea absurd şi idiot complot.

Şi toate repetându-se, un cerc
A dat contur la toată viaţa mea,
Soluţia finală vreau să-ncerc,
Şi nu mai vreau să văd ce va urma.

Chiar dacă-s acuzat de laşitate,
E dreptul meu să spun: nu se mai poate!

miercuri, 23 aprilie 2008

Paşi spre infinit

Uneori trăim fără motiv,
Paşii parcă ni-s în sens invers,
Viaţa nu-i un simplu substantiv,
Dacă vrem, clădim un univers.

Uneori privim, uitaţi, în gol,
Întuneric peste tot găsim,
Drumul cel mai scurt face ocol
Şi, de obicei, mai rătăcim.

Obsesivul ne striveşte-ncet,
Teoretic ştim aproape tot,
Adevăru-i însă incomplet
Cât ascunde-al gândului complot.

Uraganul lasă cerul clar,
Luna arde-al nopţii rol ştiut,
Infinitul nici n-are habar
Cât de mult e, zilnic, definit.

Judecăm de multe ori mărunt,
Paşii uneori ni-s în zadar,
Timpul trece într-un amănunt
Ce mereu devine necesar.

Matematic totu-i definit,
Calculând, eu simt c-am obosit.

marți, 22 aprilie 2008

Cântec în ploaie

Plouă iar şi plouă greu,
Plouă în sufletul meu,
Lacrima mi-a mai rămas.

Mă confund cu-n pas rebel
Să-mi găsesc al vieţii ţel,
Eu, copilul de pripas.

Cerul nu-i deloc senin,
Gânduri caut să-mi abţin,
Clipei rost nu îi găsesc.

Pasul îl tot pun în gol,
Nu-s actor, dar joc un rol,
Să pot spune că trăiesc.

Haosul nemărginit
Într-un colţ m-a ţintuit,
Hotărându-mi drum invers.

Nopţile au sens obscur
Dar, la miezul nopţii, jur
Că există şi revers.

Plouă parcă zi de zi
Însă nu mă pot opri,
Voi schimba totul din mers.

Şi voi pune iar hotar
Zilelor din calendar
Cu un gând şi cu un vers...

vineri, 18 aprilie 2008

Trecutul ca însemn

Cam multe răni se văd înspre trecut
Şi lacrimile sufletului dor,
Astăzi privesc spre alt necunoscut
Şi mă întreb de ce-aş simti că mor?

Mereu, mereu, trecutul e un tot
Ce îmi arată drumuri fără ţel,
Şi dacă mă opresc, când nu mai pot,
Simt că rămân sărac fără de el.

Dar viaţa merge-ntr-una într-un sens,
Nu poate să se uite înapoi,
Şi rănile ne dor tot mai intens
Şi o durere suntem înșişi noi...

Şi mai intens trăim un nou trecut
Când tot ce fi-va-i iar necunoscut...

Realul ca trecut

În curând nu veţi mai şti de mine,
Am să-nvăţ să tac, orice ar fi,
N-am să ştiu dacă e rău sau bine,
N-am să ştiu ce-nseamnă-a suferi.

Lacrimile-n vânturi reci de iarnă
Se vor transforma în stele reci,
Peste amintiri or să aştearnă
Falsul drum al fostelor poteci.

În curând, pe ţărmuri pustiite
Paşii mei lăsa-vor urme, vag,
Şi un rest al vieţii-mi împărţite
Mă va ajuta să trec de prag.

Din tăcere n-am să am ieşire,
Am să simt cuvintele tăcut,
Am crezut că pot trăi-n iubire,
Pragul amăgirii l-am trecut.

În curând voi pune punct final
Şi voi deveni trecut real.

Suficienţă

Eu ăsta sunt. Nu pot să am un nume,
Nu pot să spun că rănile mă dor,
Dar am curaj s-arăt la-ntreaga lume
Că pot, de e nevoie, să şi mor.

Sunt tot ce-am fost. N-am gând de preschimbare,
Nu vreau să fiu pe stradă arătat,
Mereu găsesc un semn de întrebare
Când alţii spun că-i totu-adevărat.

De-mi dau dreptate faptele-ntâmplate,
Mereu se uită că ştiam de mult,
O umbră-a mea se regăseşte-n toate,
De suflet am uitat totuşi s-ascult.

Chiar dacă timpul vindecă pe toate,
Îmi e destul. Mai mult nu se mai poate.

O dorinţă încă

Dă-mi, Doamne, o putere să-l ucid
Pe cel care am fost până acum,
Sau, dacă e nevoie, să-l închid
În urna-n care va putea fi scrum.

Nehotărât fiind să pot să-l duc
Să-şi vadă fapte ce-au lovit din plin
Şi, de-i nevoie să îl readuc
Să-şi bea întreg paharul de venin.

Cum visul nopţii pune un accent
Pe zorii zilei, sensuri hotărând,
Azi vreau trecutul să îl fac prezent
Şi toate să-mi rămână mie-n gând.

Dă-mi, Doamne, o putere să rescriu
Povestea... Ce am fost... Ce pot să fiu!

luni, 14 aprilie 2008

Înclinarea verticalei

Când libertatea îmi e gând final
Mă-ntreb de adevărul e real,
Sau, dacă-n întrebări ce nu se pun,
Pe viaţa mea încerc să mă răzbun.

Cu sens fugar adun un vis uitat
Să am reper la tot ce s-a-ntâmplat
Şi dacă uit că totu-i trecător
Tot n-am ştiut când lacrimile dor.

Târziul clipei dă un sens deplin
Când nu ştiu verticala s-o înclin.

duminică, 13 aprilie 2008

Redefiniri de foc

Fată de foc cu inima senină,
Priveşte cerul zorilor de zi,
Lasă speranţa clipei să devină
Un pas al împlinirii ce vei fi.

Redefineşte zâmbetul prin şoapte
Înrâurind uitate amintiri,
Să dăm contur izbânzii într-o noapte
Lăsând în urmă triste ne'mpliniri.

Fată de foc cu inima rănită,
Priveşte cerul dimineaţa-n zori
Şi-ai să-nţelegi că iar eşti o ispită
Ce soarele l-aduce printre nori.

Redefineşti speranţa fără teamă
Când laşi o urmă-a pasului fugar...
Să-nveţi din nou să ştii că te tot cheamă
Al clipei rost ce trece în zadar.

La urma urmei, focul ce s-a stins
Cu o scânteie azi e reaprins.

sâmbătă, 12 aprilie 2008

Înţelesul necuprins

ă-nţeleg ce nu se înţelege,
Să cuprind întregul necuprins?
Viaţă e o lege făr' de lege
Când de ideal te laşi învins.

Orizontul nopţii lasă urmă?
Timpul trece pentru toţi la fel?
Când nu poţi să te desprinzi de turmă
Cum să fii alături de-un rebel?

Pot să dau mirajului un nume?
Pot să ştiu cum e să mor perfect?
Nu ştiu cine poate să mă-ndrume
Să pot da răspunsuri indirect.

Însă întrebări am drept să pun
Şi întreb: sunt oare eu mai bun?

vineri, 4 aprilie 2008

Nume interzis

Eu sunt un nume interzis,
Chiar şi pe-o coală de hârtie,
Un nume-al drumului închis
Uitat de orice primărie.

Când mi-aparţine un cuvânt
E-ascuns mereu, să nu se ştie,
Mă-ntreb: de ce doar vorbe-n vânt
Mi-s date ca o bucurie?

În taină, rost adevărat,
Rostesc uitând chiar de mândrie
Şi uit mereu ce s-a-ntâmplat
Când doar trecutul mă mai ştie.

Nevoie nu-i să fiu rostit,
Sunt om ce poate să nu fie,
Dar pot fi veşnic pedepsit
Şi interzis la primărie.

Şi dacă ceva tot se ştie,
Să-mi daţi pedeasa numai mie.

joi, 3 aprilie 2008

Totuşi, real

Vin în gândul tău în plină noapte
Când dau foc ursitei pământeşti,
Vorbei îi pui frâu, însă, în şoapte
Recunoşti că totuşi mă iubeşti.

Împărţindu-ţi clipa de tăgadă,
Ochii n-ai mai vrea să mi-i priveşti
Şi n-ai vrea ca cineva să vadă
Că acelaşi drum şi tu-l doreşti.

Regăsindu-ţi vad spre pas de viaţă
Laşi în urmă vorbe nefireşti
Şi ştii bine: într-o dimineaţă
Ai să-mi spui din nou că mă iubeşti.

Şi-ţi va fi mai greu să-ţi aminteşti
Ruperea hotarelor fireşti.

marți, 1 aprilie 2008

Statică dinamică

(Dialog virtual cu ideile profesorului George Pena,
în amintirea timpului de ziarist al domniei sale)

Ţara-n toate forfoteşte,
Întâlnirile-s în toi,
Se vorbeşte, se munceşte,
Cine mai ştie de noi?

Câte unul, pe la spate
Face semn de disperat,
Ştim cu toţii că se poate
Să furi şi să fii bogat.

Poate însă nu-i departe
Clopotul să bată iar,
Să se scrie-a lumii carte
Prin eroare de tipar.

Câte-un semn de se mai pune,
Iese mare tărăboi,
Iar apostolii vor spune
Că de vină suntem noi.

Împărţirea cu hotare
Nu mai are nici un sens,
Dacă vrea ce-i cel mai mare...
Se votează în consens.

Legea-i literă uitată
Dacă are semn rotund,
Nu se ştie niciodată
Că şi sacul are fund.

Plânsul surd din sărăcie
Unii cred că e normal,
Alţii nu vor să se ştie
Că-s doar clovni de carnaval.

Circul lumii se porneşte
Şi se termină în pat,
Cartea nu se mai citeşte,
A-nvăţa e un păcat.

Gândul către libertate
E mereu de toţi furat,
Toţi, când îşi doresc palate,
Uită de unde-au plecat.

Vremea de închinăciune
Nu mai are azi sfârşit,
Arzi în foc, dar eşti tăciune
Şi-ţi duci viaţa chinuit...