vineri, 18 aprilie 2008

Realul ca trecut

În curând nu veţi mai şti de mine,
Am să-nvăţ să tac, orice ar fi,
N-am să ştiu dacă e rău sau bine,
N-am să ştiu ce-nseamnă-a suferi.

Lacrimile-n vânturi reci de iarnă
Se vor transforma în stele reci,
Peste amintiri or să aştearnă
Falsul drum al fostelor poteci.

În curând, pe ţărmuri pustiite
Paşii mei lăsa-vor urme, vag,
Şi un rest al vieţii-mi împărţite
Mă va ajuta să trec de prag.

Din tăcere n-am să am ieşire,
Am să simt cuvintele tăcut,
Am crezut că pot trăi-n iubire,
Pragul amăgirii l-am trecut.

În curând voi pune punct final
Şi voi deveni trecut real.

Niciun comentariu: