luni, 8 septembrie 2008

Noaptea în cuvânt

De eşti singură, iubito,
lasă-mă să vin la tine
Pe la miezul nopţii, poate,
şi-ai să vezi că totu-i bine,
Vom pluti spre orizonturi,
cu al gândurilor zbor,
Făuri-vom din trecuturi
drum spre timpul viitor.

Adevărul lumii totuşi
pune un accent ciudat
Pe-o altă realitate,
pe tot ce s-a întâmplat.
Voi veni în vis la tine,
voi veni când n-ai să ştii,
Să nu dormi în astă noapte
ca să poţi din nou să-mi fii...

Steaua când e-nlăcrimată,
se iveşte-n prag la tine,
Şoapta mea e zbuciumată
de un gând ce-ţi aparţine;
Viscolul dacă se simte,
e un foşnet boreal,
Adevărul tu găseşte-l
cât eu încă sunt real...

Mai aproape de-ntrebare,
gândul caută răspuns,
Adevărul poate doare
când de vis este pătruns,
Pe deasupra de consoane,
litera e un cuvânt,
Poate plouă pe diseară
dintr-o aripă de vânt...

Eşti prea singură, iubito?
Noaptea sunt mereu cu tine,
Pe la miezul nopţii-n taină
te privesc când somnu-ţi vine,
Cerul iarăşi ne deschide
drum spre timpul viitor,
Trebuia să fie toate,
nu-i nimic întâmplător.

Niciun comentariu: