Fără gânduri, fără viitor,
Ne mai agăţăm de o ispită,
Punem bariere viselor.
Miezul nopţii-l punem la picioare
Încercând să-l facem miez de zi,
Ne-nsoţim de necuvântătoare
Gândurilor să putem vorbi.
Tragem către stânga sau spre dreapta,
După cum simţim că e real,
Şi ne renegăm până şi şoapta
Când striviţi suntem de ideal.
Lovituri mai dăm, din plin, mortale,
Fără să mai ştim de ce le dăm,
Şi-ncercăm să mai găsim o cale
De-a uita păcatul ce-l purtăm.
Neodihna lasă semn de moarte
În trăiri, în gânduri şi în glas,
Pragul spre neant se vrea departe
Chiar dacă se simte, la un pas.
Ce rămânem, totuşi? O-ntrebare
Ce se-aruncă-n noi fulgerător,
Când, la-ntretăierea de hotare,
Suntem singuri, fără ajutor.
Timpu-şi cere însă-al său tribut,
Nu ne mai întoarce în trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu