Pământul este plin de buruieni...
Doar vorbele se zbat şi plâng în mine
Rostite azi de voi, de pământeni.
Priveşte...E-un tărâm uitat de vreme,
Nu simţi că dedesubt e trupul meu...
Dacă ai timp, ascultă, nu te teme,
Nu sunt Demon, nu-s nici Dumnezeu.
Nu căuta să iscodeşti trecutul,
În focul nesfârşitului mă ard,
De la-nceput mi-a fost să fiu nevrutul
Şi lacrima mi-a fost mereu stindard.
Dar nu uita că azi sunt doar un nume
Pe care doar în trecere-l citeşti,
Plecat-am prea grăbit... şi-această lume
M-a şi uitat... Tu ce-ţi mai aminteşti?
Am fost vânat de toţi... Şi m-au ucis
Acei pe care i-am iubit şi-n vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu