Aripă de infinit albastru,
cerul se retrage înspre cer,
Şi, mereu, o lacrimă de soare
înveleşte patima-n mister.
Călător prin universul şoaptei
timpul dă ocol prin infinit,
Şi, mereu, o tainică revoltă
defineşte pasul istovit.
Se întinde pravila-ntîmplării
peste falduri arse-n curcubeu,
Şi, mereu, trecutul ne arată
că suntem sortiţi de Dumnezeu.
Umbra regăsirii de-altădată
pune o pecete, zi de zi,
Şi, mereu, spre ţel şi împlinire
zboară iar, frumos, Pasărea I.
(după ideea din 07.11.85)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu