duminică, 25 ianuarie 2009

Regăsirea în lumină

Nu mai există lacrimi la vedere,
Există focul care arde crunt,
Am regăsit lumina... Am putere
Să spun ceea ce-am fost, ce astăzi sunt.

Stihii păgâne ne-au lovit cu ură,
Ne-au aruncat în valuri de furtuni,
Dar va urma o plată pe măsură,
Şi focul va da iama-n uscăciuni.

Nici o poruncă nu ne va supune,
Destinul ce ne e dat şi ne e scris,
Noi ne vom fi altar şi rugăciune,
Şi vom privi trecutul ca un vis.

Un foc înalt spre ceruri ne va duce,
Ocrotitor, curat şi-mplinitor,
Să înţelegem că într-o răscruce
Ajuns-am duşi, deloc întâmplător.

Vom regăsi stindardele de luptă
Şi vom lupta... mereu de neînfrânt,
Urcând o pantă, pentru mulţi abruptă,
Vom şti că unii ne-au săpat mormânt.

Sunt condamnat să sufăr în tăcere,
Şi-s acceptat doar dacă nu vorbesc,
Dar adevărul simt că-mi dă putere
Să spun că viaţa-i dar Dumnezeiesc.

Nu-mi este frică, ştiu continuarea,
Vom fi iar noi... aşa ne este dat,
Aşa vom arăta că răzbunarea
Pe noi spre înălţimi ne-a îndreptat.

Cu ochii am curaj să văd lumina
Ce idioţii-au vrut-o pentru ei...
Eu iau mereu asupră-mi toată vina,
S-avem mereu credinţă în idei.

Nu m-a învins nici ura, nici minciuna,
Acum dă-mi mâna... A trecut furtuna.

Niciun comentariu: