Când simt că cerul iarăşi e senin,
Şi se arată semnul primăverii,
Noi doi şi o clepsidră de destin.
Schimbări, de-acum încep deja să fie,
Păşim, din nou prin soartă, tot pe jos,
Deşi, impusa lumii ierarhie,
Ne-a fi dorit un sens anevoios.
Când toamna va da semn că o să vină,
Cu tot alaiul nopţilor mai reci,
Noi vom alege drumul spre lumină,
Şi ştiu şi toţi ai tăi că o să pleci.
Şi dacă întrebări se vor mai pune,
Vom răzvrăti al lumii pas firesc,
Eu să te am în viaţa mea minune,
A mea să fii, în veci să te iubesc.
Şi-ai să-nţelegi că viaţa e senină,
Mireasă pentru suflet să îmi fii,
Vreau vremurile care or să vină
Să nu ne mai găsească iar pustii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu