joi, 28 mai 2009

Din Da în Nu…

Ceea ce-mi spui aşa aş vrea să fie,
Cuvântul să îşi aibă rol concret,
Să faci mereu speranţa să învie,
Denominând absurdul în regret.

Am înţeles de unde până unde
Pot să accept că nu-i nimic fatal,
Să urc mereu ştiind că pot ascunde
Contrariul mult doritului egal.

Nici nu mai vrei să crezi că, totuşi, poate
Cei ce ne ştiu şi văd şi înţeleg,
Şi văd şi eu că-mi sunt contrare toate
Şi nu mai am curajul să le neg.

Alerg mereu crezând că voi învinge,
Dar tot mereu ajung pe locul doi,
Mă simt bătut şi nu mă pot atinge,
Mă mişc, din ce în ce, tot mai greoi.

Dacă rostesc pe "nu" se-aude "da",
Şi dacă-i "da" se înţelege "nu",
De vreau sau nu, prevăd ce va urma,
Şi nu mă mir că tu nu mai eşti tu.

joi, 14 mai 2009

Şi ştiu deja…

Iertaţi-mă, nu sunt un om perfect,
Am multe goluri... Sunt un om normal,
Dar nu accept al lumii târg infect
Ce face irealul ideal.

Sunt singur, singur... vânturi iau în piept,
Adorm mereu pe margini de abis,
Dar cred că am un drept: să nu accept
Să ştiu că totul eu am compromis.

Resimt şi ştiu că pare totul fals,
Că am uitat de ce şi cum trăiesc,
Dansând Ciuleandra cu un pas de vals,
Aş vrea să cred că totul e firesc.

Dar mă trezesc şi tot privesc spre ceas
Şi nu mai ştiu de ora-i un minut,
Şi nu mai ştiu cât timp mi-a mai rămas
Până când eu voi fi numai trecut.

Hidoase umbre-asupră-mi se abat,
Le simt că vor să vadă de-am să mor,
Chiar dacă mor eu ştiu că le-am lăsat
Blestemul de-a avea ceea ce-mi vor.

Că am să fiu sau n-am să fiu deloc,
E ceea ce mi-i dat de Dumnezeu,
Dar pot să sting acest demonic foc
Trimis cu ură spre destinul meu.

Deja mă simt că nu sunt un învins,
Şi stiu deja că focul i-a cuprins!

vineri, 8 mai 2009

Motiv de perspective

Îmi spun mulţi că am şi perspective,
Că pot face tot ce n-am făcut,
Însă ce folos? Eu n-am motive,
Toată viaţa mea e în trecut...

Caut o minciună pentru mâine,
Caut o minciună ca motiv,
Apa-mi e de-ajuns... şi-un colţ de pâine
Că să uit de sensul negativ.

Simt durerea, ştiu cine loveşte,
Nu mă mai întreb “de ce?” şi “cât?”,
Caut să n-arăt ce îmi lipseşte,
Chiar şi-atunci când mai visez urât.

Capul nu mi-l plec sub vreo secure,
Ştiu pe cei ce capul meu îl vor,
Cei ce m-au furat vor azi să-mi fure
Şi speranţa mea în viitor.

Eu m-arăt mereu şi nu am frică,
Ştiu mai multe, nu vreau să vorbesc,
Oare câţi mai ştiu că lumea-i mică
Şi că mulţi nu ştiu ce povestesc?

Tac mereu şi am să duc cu mine
Adevărul chiar şi sub pământ,
Celor ce-mi fac rău eu le vreau bine,
Însă ei avea-vor un mormânt?

Tot încerc să-i fac să înţeleagă
Că, ascuns, păcatul e mai greu,
Că un nod cedează, se dezleagă,
Că exista doar un Dumnezeu.

Dacă îmi e dată suferinţa,
Sus, în Ceruri, fi-voi răsplătit,
Sufletu-mi trăi-va biruinţa
De a şti că-i totul rânduit.

Chiar de-ar fi să fie într-o seară
Ultima mea zi pe-acest pământ,
Ştiu că încă-o stea o să răsară...
Am jurat şi ţin la jurământ!

Steaua mea va da mereu lumină,
Să lovească rău-n rădăcină.

vineri, 1 mai 2009

Speranţă peste primăvară

Un gând e viaţa şi un sens au toate,
Şi chiar trecutul are rostul lui,
Iar primăvara face tot ce poate
Să redeschidă calea soarelui.

Întotdeauna caut calea dreaptă
Să nu mă-ntorc, să nu mă-mpleticesc,
Nu pot să fiu doar cel care aşteaptă
Şi asta e, şi ştiu ce îmi doresc...

Arzânde, într-o clipă infinită,
Pe cerul nopţii stelele-s de jar,
Adună-mi tu privirea mea strivită
Şi ai să vezi că toamnele dispar.

La ceas de noapte către cer privesc
Statornicind puteri fără hotare,
Mi-e dor mereu de lacrima de soare,
O lacrimă cu suflet îngeresc.

Simţind acut că nu mai pot dormi
Când toţi îmi spun că tu îmi eşti balsam,
Îmi caut loc în cer spre a muri
Dacă mi-e dat doar astfel să te am.

Al nopţii pas ne dă mereu târcoale
Şi ne aşază viaţa în destin,
Iar muntele ce-n vale se prăvale
Ne va vorbi de anii care vin!

Te-aştept să vii pe aripă de gând,
Un vis să-mi fii, mereu să îmi rămâi,
Eu ard mereu, sunt patimă arzând
Când îmi eşti gândul zilei cel dintâi.

Şi caut iar a nopţii întâmplare
Când zorii zilei iar se împreună,
Tu eşti mereu o lacrimă de soare,
Eu nu-s decât o lacrimă de lună.

Te-aştept în gând şi te aştept real,
Să fii din nou mai mult decât ai fost,
Te simt a-mi fi destin şi ideal,
Şi înţeles al vieţi-mi spre un rost.

Încă o zi se scurge înspre noapte,
Aştept mereu să treacă încă-o zi,
Mi-e dor de-a te găsi ascunsă-n şoapte,
Mi-e iarăşi dor de ochii-ţi a privi!

Iar dacă lupta-mi este pe sfârşit,
Eu am să fiu cu tine-n orice zi,
Şi vom da sens iubirii-n infinit,
Şi împreună tot noi doi vom fi!

Mi-e iarăşi dor de cerul înstelat,
Mi-e dor de clipe răvăşind lumina,
Şi parcă e mereu adevărat
Că amândoi ne regăsim odihna.

Te-aş căuta, în margine de lume,
Te-aş căuta oriunde ai pleca,
Aş da acum şi drumului un nume
Să te găsesc, să fii numai a mea...

Aşa te văd mereu tot mai frumoasă
Şi plină de speranţă şi de vis,
Şi orice ar mai fi nu îmi mai pasă,
Viaţa mea e doar un compromis.

Apusul e un fel de amintire
Şi răsărit spre noaptea ce va fi,
Doar steaua luminării din privire
Se zbate între nori şi zori de zi.