Iarna a pătruns în toate,
Cerul nopţii-i pustiit,
Mă oblig să cred că poate
Sufletul mi-e-nzăpezit.
Zorii zilei mă aruncă
Peste marile genuni,
Vieţi-i dau mereu poruncă,
Să renunţe la minuni.
Îmi privesc umbra-n lumină,
Caut gândul ce-l aveam,
Caut vremuri ce-or să vină,
Timpuri noi îmi bat la geam.
"Eşti prea jos...prea jos în toate!",
Vreau să uit şi asta-mi spun,
"Urcă, hai! Dar hai! Se poate!",
Gândurile mă supun.
Ninge, ninge şi e iarnă,
Simt un gând prevestitor,
Norii s-au pornit să cearnă
Albul pur, înnoitor.
Contraziceri nu-mi dau pace,
Vreau să plec,vreau să rămân,
Mă opun dar n-am ce face,
Rob mă ştiu... Mă simt stăpân.
O chemare simt într-una,
Simt că sunt oprit să plec,
Tot aud... "Pe totdeauna!",
"Iar mă mint!"... "Clipele trec!"...
O-ntrebare mă tot paşte:
Oare îngerii-mi vorbesc?
Omul poate recunoaşte
Că şi spinii înfloresc?
Flori de ger şi primăvară
Se-mpletesc cu semn de vis,
Norii pier... Chiar astă seară
Trec un prag ce-mi e promis.
Peste toate iarna vine,
Eu nu cred şi nu-nţeleg,
Ceva simt că-mi aparţine,
Tai nodul sau îl dezleg?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu