nimeni nu mă-ntreabă, unde?
Caut picături de viaţă,
printre boabele de rouă;
Frigul nopţii mă îngheaţă
şi în suflet îmi pătrunde,
Însă cred, că-n zorii zilei,
voi începe-o viaţă nouă.
Între zi şi între noapte,
timpul mi-a deschis o poartă,
Arătându-mi viitorul,
plin de vechi şi noi dileme,
Ca să pot să-nvăţ că totul
e marcat pe-a vieţii hartă;
Că, din marile principii,
nu rezultă teoreme.
Când acuz o întrebare,
că-i şi dură şi absurdă,
Caut, cine nu o lasă,
să devină realistă;
Şi, mă cert, că lumea asta
e, din ce în ce, mai surdă,
Tot mai mult înfumurată
şi, de-a dreptul, narcisistă.
Din noianul de răspunsuri,
ce-şi asteaptă întrebarea,
Eu aleg, la întamplare,
ceea ce să spun îmi vine
Şi mă-ntreb, abia pe urmă:
cum de n-am simţit chemarea,
Ce plecase înainte-mi
şi era, pe drum, spre tine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu