Câte adevăruri mă strivesc,
Când nu pot să spun că te iubesc
Şi mereu o las pe altă dată.
Comparaţii fac întotdeauna,
E firesc, normal şi omenesc,
Dar, mereu, un adevăr găsesc,
Tu sau adevărul e tot una.
Zorii zilei sunt mereu pe ducă,
Însă şi aşa vreau să-i grăbesc,
Chiar de-ar fi cu viaţa să plătesc,
Le tot cer la mine să te-aducă.
Ştiu că miezul nopţii ce-o să vină
Ne va reuni în sens lumesc,
Ca, uitând de tot ce nu-i firesc,
Să ne reîntoarcem spre lumină.
Nimeni n-o să ştie… niciodată...
Ştiu că am o viaţă s-o trăiesc,
Şi-ai să simţi, în zori, cât te iubesc,
Şi spre noapte iar şi încă-odată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu