La moartea maestrului Adrian Păunescu
Ţi-am auzit, în zori de zi, tăcerea,Şi-am alergat cumva să o ating,
Să-ajung la tine îmi adun puterea
Acum, când timpuri tâmplele îmi ning.
Cuvintele s-au stins şi nu au urmă,
Te-am tot strigat... răspunsul încă-i mut,
Resimt că vocea stinsă mi se curmă...
Am auzit doar gându-mi ce-a gemut?
Tic-tac... tăcerea-mi bate în timpane
Şi va veni un nou final de zi...
Iar orele sunt triste şi orfane
Şi parcă-au început a se-nmulţi!
Rămân, fără să vreau în aşteptare,
Şi-n pulsul meu te simt ca pe-un ecou,
Şi caut prin cuvinte solitare,
Cum s-ar putea să mi te naşti din nou.
Încerc s-ascund durerea goliciunii
De nesperanţa care m-a lovit,
Turnându-te-n tiparul rugăciunii,
Să fii ecou de timp nedefinit!
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
Ţi-am auzit, în zori de zi tăcerea,
Ce n-ai putut, maestre s-o convingi,
Tu mergi la Dumnezeu... să-ţi dea puterea
Durerea României s-o învingi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu