joi, 29 septembrie 2011

Amintiri despre destin

Mă-mpinge viaţa printre porţi de foc,
Prin caudine furci îmi dă un drum,
Nici să respir n-am timp, n-am timp deloc,
Şi tot mai scurt e timpul de acum.

Mă sărăceşte soarta de trăiri
Şi mă împinge-n margini de abis,
Şi mă tot vrea trăind din amintiri
Cu viitorul rătăcit în vis.

Mă simt umil când ochii mi-i ridic
Privind spre cei ce uită că exist,
Spre cei ce cred că viata le complic
Când am curaj să spun că-s tot mai trist.

Când cad tăcut, împiedicându-mi pasul,
Aş vrea să uit ce nu mi-aş vrea ştiut,
Minţindu-mă că nu-mi pot drege glasul,
Să creadă cei mai mulţi că sunt un mut.

Destule văd în cer şi pe pământ
Şi ştiu să mă feresc de omul laş,
Dar pe cei dragi i-ajut să-şi ia avânt
Şi-i vreau mergând pe-al vieţii lor făgaş.

Şi stau şi eu la rând, nu mă grăbesc,
Deşi aş vrea să fac mai mult şi mult mai mult,
Dar mă cutremur când îmi amintesc
De viaţa mea cu sensu-i prea ocult.

Prin focuri însă trec, nu mă opresc,
Destinul omenesc să-l împlinesc.

joi, 22 septembrie 2011

Cuvinte înspre ziua ta

De ziua ta aş vrea să vin la tine,
Să-ţi amintesc ce nu s-a întâmplat,
Să îţi vorbesc de tine şi de mine,
Iar tu să-mi spui că s-a înseninat.

Să-mi spui că până ieri a fost furtună
Şi că simţeai pământul îngheţat,
Dar nu-ţi e teama... Ştii că împreună
Putem privi spre cerul înstelat.

Şi am să vin, în taina cea mai mare
Să redeschidem porţi ce s-au închis
Să ne chemăm atraşi chiar de chemare,
Punând un pas, în doi, spre Paradis.

Împreunaţi să stăm, să fim dovadă
Că spunem lumii tot ce-avem de spus,
Ca orişicine, dacă vrea, să vadă
Ceea ce suntem noi şi-aici, şi sus.

Iar când vor bate zorii în fereastră
Privindu-ţi ochii când priveşti în sus,
Să-mi aminteşti că noi şi viaţa noastră
Suntem un Univers, la doi redus.

Şi voi veni, de ziua ta, la tine
La ceas de seară, până-n înnoptat,
Să fim doar noi şi să ne fie bine,
Şi tot neîntâmplatul întâmplat.

miercuri, 21 septembrie 2011

Poem înspre final

Picătura şoaptei vine de departe,
Lumea o cuprinde răvăşind urmarea,
Printre absoluturi totul se împarte,
Obsedând răspunsuri spre a şti-ntrebarea.

Conţinuturi fade trec spre nemurire,
Clauze furate dau în fals putere,
Împlinind în taină visuri de mărire,
Agravând absurdul până la durere.

Lacrimi fără formă stau mereu să cadă,
Ca-ntr-un fel s-ascundă ceea ce se ştie,
Ochii ni-i vânează să nu se mai vadă
Calea înspre moarte ori spre nebunie!

Uită să mai creadă chiar cei ce se roagă,
Cât mai spre vedere, uşilor se-nchină,
Ca în miez de noapte să dea-n cap cu-o ghioagă
Celor ce-şi vor mersul doar către lumină.

Vântul mai adie şi mai vrea să mişte
Ape prea stătute ce nu vor să curgă,
Şi-atrăgând mirosuri, nu consimt să rişte
Până-n spre pârâuri drumul să parcurgă.

Întru deznădejde toate-s împlinire
Când, de prin adâncuri, vuiet surd răzbate,
Căci de-atâta ură şi dezamăgire
Vremuri de pe urmă se vor fi-ntâmplate.

miercuri, 14 septembrie 2011

Căutător în căutare

Te-am căutat mereu şi te tot caut,
Şi-am căutat prin lumi să te găsesc,
Dezordonat cumva, cumva precaut,
Înspre Pământ să nu mă rătăcesc.

Prin nori de foc şi stele căzătoare
Am tot urcat şi-am coborât mereu
Şi, ca un flutur, poposind pe-o floare
M-am pregătit să-nfrunt ce e mai greu.

Ştiam că-mi vei veni la ceas de seară,
Ţinută-n drum de-al pragului motiv,
Să-mi faci, prin iarnă, vad spre primăvară,
Pe a iubi rostindu-l substantiv.

În nebunia vremurilor noastre
Am fost răniţi de-al umbrelor decor
Şi-am căutat lumina unor astre
Ce date nu-s privirii tuturor.

Şi te tot caut, încă tot te caut
Şi-ţi caut paşii-nfloritori, în ger,
Nestăvilit, deşi-ntr-un fel precaut,
Dar regăsirea ta mereu o cer.

duminică, 4 septembrie 2011

În roşu, în toamnă

Loredanei Dănoiu
Îmbracă-te în roşu
şi fii frumoasa doamnă
Ce-mi dă din nou puterea
de-a nu privi-napoi,
Când timpul dă să treacă
din vară înspre toamnă
Şi-şi încrustează-nsemnul
în tot ce suntem noi.

De-a fost atâta vară
cu gust de foc şi sete
Ce-a ars până şi cerul
şi norii-s azi de fum,
Să nu îţi fie teamă
că ploaia lasă pete,
Eu, chiar şi prin cenuşă,
spre tine îmi fac drum.

Trăieste-aceste zile
ce par că-s infinite
În care se mai simte
că arşiţa e-n toi...
Răbdarea nu ţi-o pierde...
Eu ştiu că sunt ispite
Ce pentru-a ne convinge
ne-ngroapă în noroi.

În toamna aburindă
de sânge şi motive,
Deschideţi ochii mândri
şi aşteaptă-mă! Eu vin,
Şi nu m-ascund în taine
sau motivări tardive,
Când spun că îmi ştiu rostul,
dar ţie mă închin.

Îmbracă-te în roşu,
să-mi fii frumoasă doamnă,
Cu gândul te ridică
spre cerul înstelat,
Te bucură că-ncepe
această scurtă toamnă
Ce ne va fi-mplinire,
cu sens de rod bogat.

Priveşte cerul nopţii
ascuns de ceaţa deasă
Să poţi găsi-nţelesuri
la toate câte-au fost,
Din marea rătăcire
mă-ntorc acum acasă,
Mă-ntorc venind spre tine
să dăm vieţii rost.

Dezbracă-ţi haina neagră,
nu-ţi este potrivită,
Arsuri simţeai în suflet,
acum e-al vieţii foc,
Şi caută-mi privirea
şi lasă-te privită,
Să ne redăm puterea
de a avea noroc.

Eu vin din lumi uitate,
de mulţi necunoscute,
Ştiind că pragul umbrei
e lesne de trecut,
Să conturăm prin fapte
hotare absolute,
Să fim perechea Phoenix
ce-n foc a renăscut!

Îmbracă-te în roşu
să fii frumoasă, doamnă,
Şi lasă-te purtată
de sufletu-ţi senin,
Priveşte doar în faţă
să simţi că-i prima toamnă
În care nu-ţi e frică
de iernile ce vin...