De dincolo, în nopţile de veghe,
Aduc însemne şi-nţelesuri noi,
Din vremea unei lumi ce pare veche,
Cu definiţii ce-nglobau pe ”doi”.
Şi printre multe ce se pot chiar spune,
Cuvântul printr-un gând îl definesc,
Pentru acei ce cred că-i o minune
A şti iubi în mod dumnezeiesc.
Mereu pe ducă şi mereu pe fugă
Am dat de toate şi mi-a fost şi greu,
Să tot ascult pe cei ce-nalţă rugă
În contra lor, fugind de Dumnezeu.
Aici e greu, căci grea e împăcarea
Cu ceea ce să fim noi ne-am ales,
Că nu-i decât o formă întâmplarea
Când Dumnezeu ne dă de înţeles.
În plânsul nopţii vin şi se arată
Acei ce-au fost chezaşi la mărturii,
Cerând să fim ceea ce-am fost odată,
Cerând să fim lumina din făclii.
Şi moartea morţii, când ne dă târcoale,
Ne dă porunca de-a redeveni
Un foc arzând, nu fum în rotocoale,
Un drum măreţ să ştim a defini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu