joi, 24 mai 2012

Alergător prin viaţă

Alerg de-atâta timp... Şi nu mai ştiu
de mai găsesc cumva un drum spre viaţă,
sau doar mă zbat, dar rătăcesc prin ceaţă
şi mă mai mint o zi că-s încă viu.

Pe stradă merg să ştiu că pot păşi
dar simt că sunt cu totul în derivă,
şi simt că viaţa chiar e agresivă
când eu n-o vreau şi ea mă vrea trăi.

De-atâta timp o rog să-mi dea răgaz
măcar o zi şi-o noapte dintr-o lună,
să pot să cred că poate fi mai bună,
ca, adormind, să uit să mai fiu treaz.

Şi caut lumea-n care, unii spun,
că este loc destul pentru oricine,
că este loc şi pentru cei ca mine,
din rătăcirea vieţii să m-adun.

Şi-alerg, şi-alerg, mi-e greu să mă opresc
şi văd că nu m-ajută-mpotrivirea,
de parcă mi-ar fi dată nemurirea,
când unii cred că mor de mă lovesc.

Îmi e şi greu când ştiu c-ar fi uşor
de aş fugi când mulţi aşa ar face,
să poată să se bucure în pace,
chiar dacă-n jurul lor copiii mor!

Mi-a mai rămas s-alerg şi să constat
că frica-n jurul meu e tot mai mare
şi viaţa e călcată în picioare,
fiind privită doar ca un păcat.

Am obosit, sunt om, şi pot să spun
că vreau şi eu o linişte firească,
şi viaţa-n forma ei dumnezeiască
trăind şi ce e rău şi ce e bun.

marți, 15 mai 2012

Renaştere prin naştere

Din secundele pierdute
timpul nou se plămădeşte,
Se ascunde de-ntuneric,
spre lumină se grăbeşte,
Ca prin cel ce se va naşte
să dea vieţii altă formă,
Dându-i sens eternităţii
printr-o linişte enormă.

Vremuri noi, împlinitoare,
vin de mâine să se-arate,
Să redea consensul vieţii
prin zvâcniri spre libertate,
Vin orice le-ar fi-mpotrivă,
vin ştiindu-se dorite,
Risipind vorbele goale
şi rostiri nerostuite.

Întâmplase-va şi fapta
ce acum e-ntâmplătoare
Pentru cei ce cred că vorba
chiar de-i spusă mai şi moare,
Plânsul nu-i cel ce ucide,
plansul doar îl întăreşte
Pe acel ce-şi merge drumul
şi la greu nu se opreşte.

Când ne-am prins în hora vieţii
am făcut-o din conştiinţă,
Ştim de-o viaţă ce urmează,
doar ne vrem fără de ştiinţă,
Cel ce vine ştie drumul,
ştie că-i e dat să vină,
Cu a Cerului putere
să dea altor vieţi Lumină.

Zbateri mari stau împotrivă-i
şi chiar revărsări de ape
Înalţate peste maluri
de cei ce nu-l vor aproape,
Nori de păcură în flacări
i se vor a-i sta pe urme,
Dar nu-l pot opri să vină,
nici menirea să i-o curme.

Vremuri noi, de împlinire,
noi, ca oameni vom cunoaşte,
Într-o lume care moare
e ştiut că se va naşte,
Noi vom trece peste praguri
şi va fi să n-avem teamă,
Tu, prin el te vei renaşte
fiidu-i lui, de-a pururi mamă!

luni, 14 mai 2012

Legea cuvântului vieţii

Acum îmi este dată, culmea, mie,
Puterea de a fi dezlegător
De marea, nevăzuta, datorie
Ce, cât există, drept nu am să mor.

Cuvântu-i spus, doar fapta îl dezleagă,
Eu pot să spun doar dacă e destul,
Să fiu atent la fapta care leagă
Pe cel ce se arată nesătul.

La mine-n gând, la mine în conştinţă,
Stă timpul ce devine viitor,
Să fac ce cred şi, dacă-i cu putinţă,
Nimic din tot ce unii cred că vor.

Am fost dator... Ce-nseamnă datoria
Prea bine ştiu, şi ştiu cât am plătit,
Că m-am opus să nu-mi pătez mândria
Şi m-am opus, dar singur m-am lovit!

Ar fi uşor de ar putea iertarea
Să schimbe totul spre un alt real,
Sau, dacă ar putea, îndepărtarea
Să facă din absurd un mod normal.

O spusă-i spusă, dusă-i, nu revine,
Se va-ntâmpla ştiutul ce-a fost spus,
La timpul ei va face numai bine,
Dar numai rău de timpu-i a apus.

Nimic nu pot să fac, deşi nu-mi place,
Ceea ce-am dat, am dat şi am promis
Să fac orice, oricât, să nu am pace
Decât când viaţa fi-va paradis.

Fac unii legi şi spun că a lor lege
Aduce pentru om un trai mai bun,
Dar omului nu-i spun că poate-alege
Să fie nume propriu ori comun!

Şi nu mă mint... Nu vreau ca peste vreme
Să-mi fie dat să ştiu că am rămas
Dator, şi iar să am de ce mă teme,
Să trag din nou la fel cum am mai tras.

Nevoi aici de am, nu e totuna,
E important să îmi respect cuvântul,
Că fiind rostit e pentru totdeauna,
Cât va trăi şi Cerul şi Pământul.

Chiar dacă mor, rămâne datoria
De a o da ori de a o primi,
În Ceruri lege nu-i meschinăria,
Doar adevărul poate izbândi.

Şi, ce să fac, puterea îmi e dată,
Dar cum să schimb ce nu e de schimbat?
Las viaţă să devină întâmplată
Şi las să fie totul întâmplat.

duminică, 13 mai 2012

Prin luptă pentru viaţă

Nimic nu mă opreşte, merg în luptă,
De lupta-i tot ce este necesar,
De a reface viaţa, ce-a fost ruptă
De cei ce-o vor să treacă în zadar.

Oricum ar fi, oricine-ar fi să fie,
Nu-mi este teamă-n faţă-i să m-arăt,
Ca să priceapă că oricum se ştie
Cum trage vieţi de oameni îndărăt.

O luptă dreaptă nu-i... Se tot ascunde
În griji ce vor să aibă sens firesc,
Crezând că nimeni n-ar putea pătrunde
Acolo unde rosturi lâncezesc.

Sunt forme hâde, chipuri disperate,
Furate-n somn sau cine ştie când,
Care de-ar şti că şi altfel se poate
În ceruri ar fugi, pământ mâncând.

Şi lupta-i grea şi forma-i ticăloasă,
Nevinovaţii sunt întărâtaţi
Să pună mâna pe topor, pe coasă,
Lovind pe cei ce-i vor eliberaţi.

Şi bieţi copii... Ce sunt furaţi de viaţă
Şi învăţaţi să creadă-n “a urî”,
Ajung să fie ca o marfă-n piaţă,
Trăind apoi doar pentru-a se târî.

Nimic nu mă opreşte... merg în luptă
Şi lupt oricând de este necesar,
E viaţa, viaţă, ea, ce a fost ruptă
De cei ce-o vor să treacă în zadar.

luni, 7 mai 2012

Prin cuvinte spre apoi

Mi te-ai promis a mea... Nu se opreşte
Un carusel ce nu e de oprit,
Din simplul fapt că cineva-şi doreşte
De-a arăta ca voia-i s-a-mplinit.

Istorii vechi dau forma actuală
Esenţei pline de normal firesc,
Iar, Dumnezeu, de-i tras la socoteală
Pune un semn pe cei ce îl urăsc!

Eu am promis... Şi ce-am promis voi face,
Şi toate merg normal, în ritmul lor,
Şi chiar de-mi place sau de nu îmi place,
Căci ştiu că nu-i nimic întâmplător.

Priviri cu sens se pun în evidenţă
Prin cei ce spun ce văd şi nu-s orbiţi,
Şi vor trăiri, nu simpla existenţă,
Şi nu-şi doresc pe alţii chinuiţi!

Pe drum mereu, mereu în aşteptare,
Nu-mi este dat şi ştii că nu ţi-i dat,
Chiar dacă unii, hoţi la drumul mare,
Furat-au ce-au crezut că-i de furat.

Dar legea firii, care, pentru toate
Are un sens, doar unul, şi suprem,
Va arăta că doar un drum se poate
Îl ştiu, îl ştii... Şi, uite, nu mă tem!

Şi pasu-i mic dar totuşi este mare,
Liberator pe veci şi în vecii,
Zorit de fapte care au urmare
De la bunici şi până în copii.

Din înţelesuri necesare

Eu, cu minciuna, nu mai stau la masă,
Nu vreau să mă mai scuipe în obraz,
Chiar dacă rătăcesc şi n-am o casă,
Nu mint, din asta n-am să fac un caz.

Mă port cu alţii cum mă port cu mine,
Ceea ce spun nu uit că eu am spus,
Şi nu fac legi ce-ar spune că e bine
Doar dacă steaua cuiva a apus.

Pun mâna-n foc, pun capul sub secure,
Dar nu mă vând cuiva să fiu un sclav,
Că omul, care sunt, de-i dat să-ndure,
Doar îndurând n-ajunge-a fi bolnav.

Şi-am învăţat că fapta mea contează
Pentru ce sunt şi tot ce voi mai fi,
Dar, dacă-i rea, eu ştiu că amputează
Destinul celor care-mi sunt copii.

Şi am ales să merg pe drum doar înainte
Că de-am plecat pe el, îl am de mers,
Aşa cum e... şi ştiu că nu mă minte,
Că-l am aici pornit din Univers.