miercuri, 29 august 2012

Zi de om, azi

Bună dimineaţa... orele se scurg,
N-avem timp de viaţă, ziua e-n amurg.
Devenim ridicoli tot minţind sublim,
Mama ei de viaţă!... de ce mai trăim?

Chiar din prima clipă, de când ne-am născut,
Ne găsim în treabă, fabricăm trecut.
Cu ură, bezmetici, ne invidiem,
Prea puţine fapte nu ne sunt blestem.

Parcă grea pedeapsă singuri ne-am luat,
Să vânăm himere şi să fim vânat,
Căutăm iubirea când vrem să trăim
Însă nu desfacem pumnii şi lovim.

N-avem timp de viaţă, n-avem timp de noi,
Prin bani suntem totul, ei ne fac gunoi,
Dragostea-i doar urma unui ritual
Şi ea-i programată, fiind ceva banal.

“Bună dimineaţa!” mai mereu rostim,
Nu şi “Noapte bună!”, că deja dormim,
Stau, întreb şi cuget... vine acea zi
Când ne vom şti oameni şi ne vom iubi?

marți, 14 august 2012

Detalii insipide

De dincolo de toate,
de mărginiri deşarte,
Ne suntem noi ai noştri,
dar trupu-i efemer,
Venim dinspre departe,
plecăm înspre departe,
Trăim aici o clipă,
trăim pe veci în Cer!

Mai mult decât se ştie,
nici nu avem putere
Să fim ceea ce suntem,
ceea ce ne-ar fi dat,
Ne trecem cu nimicuri,
ne vrem mereu avere,
Iubirii îi dăm forme,
trăind-o deformat.

De tot ce nu se vede
deloc nu ne mai pasă,
Ne vindem de-i nevoie
spre a avea-mpliniri,
Să fim ştiuti de alţii
şi-o cât mai mare casă,
În care să ascundem
nevolnice trăiri.

De unde, până unde,
ni-i dată a fi viaţa
Când dincolo de poartă
simţim căderea-n gol,
Când n-avem orizonturi
şi ochii văd doar ceaţa
Ce nu se dă supusă
şi nu ni-i sub control?

Trăim închişi în cuşcă,
visând la libertatea
Pe care doar “nebunii”
şi “proştii” şi-o permit,
Ce-i ce-n realitate
n-au flexibilitatea
De-a crede că se poate
trăi un trai minţit.

Ne-am predispus la toate,
iertăm uşor minciuna,
Reinventat-am legea,
ni-i greu s-o împlinim,
De-ar fi Iisus să moară,
acum, ne-ar fi totuna,
Am fi, cumva în stare,
Cuvântu-i să-l hulim.

Eu încă stau pe gânduri
a nu ştiu câta oară,
Privind deriva lumii
ce unii o văd ţel,
Spre cei ce spun că urcă,
deşi mereu coboară,
Spre cei ce îşi pun mască,
servindu-se model.

Vorbesc câteodată
când mulţi mi-ar vrea tăcerea,
Şi spun oricum altceva
decât vor unii spus,
Dar îmi asum cuvântul
şi nu-mi ascund durerea
Că toţi slăvesc lumina
dar nu şi ce e Sus!

Se spun atâtea vorbe,
mimată e credinţa,
Pe om se pun accente
să-şi fie sieşi zeu,
Iar unii-şi cred voinţa
totuna cu conştiinţa,
Şi lumii se arată
trimişi de Dumnezeu.

Detalii insipide,
sunt bine relevate
Ca tot ce e esenţă
să treacă drept non-sens...
Mi-e dor de omul care
vrea sieşi libertate
Şi vrea, cu cel ce-i sieşi,
să fie în conses!

vineri, 10 august 2012

Ca altădat’, Marie!

Priveşte-mă! Când stau în faţa ta
Mi-s ochii duşi spre timpul viitor,
Spre ceea ce eu ştiu că s-ar putea
De azi, a fi, destin împlinitor.

Din drumul meu ce pare că-n neştire
Se prelungeşte mult şi-ntortocheat,
Eu m-am oprit... Îmi vii din amintire
Maria... Tu... Aceeaşi de-altădat’.

Din vremuri vechi, de prea puţini ştiute,
Când pe Pământ era la fel de rău,
Eu am plecat pe căi necunoscute,
Iar tu te-ai rătăcit de drumul tău.

Spre vremuri noi ce le-aşteptam să vină
Am învăţat ce-a fost de învăţat,
E timpul azi de a ieşi-n lumină
Nedespărţiţi, la fel ca altădat’.

Când suntem amândoi clădim o lume
În care gândul nu mai e ascuns,
O lume care, dacă-i dăm un nume,
Oricărei întrebări îi e răspuns.

S-au întâmplat atâtea-n vremi apuse
Atâtea deznădejdi ne-au încercat,
Cuvintele de-acum tu le ştii spuse,
Ţie, Marie, ca şi altădat’.

Priveşte-mă! Nu sunt deloc departe,
Ridică-ţi ochii, cerul e senin,
Nici-o furtună nu ne mai desparte,
De-ţi vrei trăirea vieţii-n sens deplin.

joi, 9 august 2012

Ceas ultim

Acel ce-am fost eu nu mai sunt de mult,
Dar nici nu pot să spun ceea ce sunt,
Acum, de gând chiar nu mai vreau s-ascult,
Sunt ultimii mei paşi pe-acest Pământ!

Mi-e câteodată dor de ce am fost,
Iar alteori spre timpuri noi m-avânt,
Nici nu mai ştiu de am sau nu un rost...
E ultimul meu drum pe-acest Pământ!

Mă cam grăbesc şi plec acum grăbit,
În spate se va spune că-s înfrânt,
Sau poate că-s un om ce-a-nnebunit,
Ştiind că pleacă de pe-acest Pământ!

Dar trebuie s-o fac, e prea târziu,
În jurul meu prea mulţi îşi fac mormânt,
Şi câte unii mie-mi fac sicriu...
Ce bucurii să am pe-acest Pământ?

E greu, e foarte greu, e tot mai greu...
Mai totu-i desuet, nimic nu-i sfânt,
Cum nu mai ştiu nici eu dacă sunt eu,
Fac ultimul meu drum pe-acest Pământ!

Şi plec încet, luând ce e de luat,
Tot ce se poate face-a fi cuvânt,
În urmă las trecutul întâmplat
Şi cei din urmă paşi pe-acest Pământ!

luni, 6 august 2012

Reverii finale

Se-ndepărtează noaptea, izgonită
De faptele ce-şi caută trăiri,
Din viaţa ce-i mereu mai înjosită
Şi risipită printre amintiri.

Se moare greu, se moare-n suferinţă,
Văzută-i boala ca ceva normal,
Minciuna se învaţă, e o ştiinţă,
Iubirea un cuvânt cu sens banal.

Văzut fiind ca o maşinărie
Ce are normative de consum,
Doar cel ce are-n spate-o garanţie
Poate spera că nu-i oprit din drum.

Iubirea-n forme tot mai pervertite,
Ca marfă, are preţ negociat,
Se vinde-n ambalaje poleite,
Cu trup cu tot, şi el preambalat.

Nici celor ce-au copii nu le mai pasă
Că de fac rău, copii lor plătesc,
Că lacrima şi semn şi urmă lasă
Când ştearsă nu-i de cei ce o pornesc.

Cât de curând, sătulă de minciună,
Lumina zilei ne va părasi,
Lumina, azi, nicicum nu ne e bună,
Ne dă de gol şi nu putem minţi.

Şi vieţuim o viaţă ipocrită
Trăirile în noi stau clandestin,
În Ceruri viaţa-i bine rostuită
Dar ne-o stricăm, puţin câte puţin.

Nici timpul nu aşteaptă, se scurtează,
Nu-i mai convine a mai sta pe loc,
Ştie prea bine cum şi ce urmează,
Nu se mai vrea motiv de nenoroc.

duminică, 5 august 2012

Azi, eu, tu, noi...

Ce-i omul azi? Un biet rătăcitor
ce-şi simte viaţa pusă la-ncercare,
ştiindu-se cobai al tuturor,
chiar hoţilor ce ies la drumul mare?
Un biet obiect ce-şi spune nesupus,
ce-şi spune că le poate mai pe toate...
Dar oare spune tot ce e de spus?
Dar ştie când îşi pune beţe-n roate.

Ce sunt eu azi? Un biet însingurat
ce-şi lasă viaţa dusă la-ntâmplare,
ştiind că încă nu s-a întâmplat
pasul pe prag, un pas final şi mare?
Un om văzut aşa cum e văzut,
ce-n trecerea ce-i oarecum firească,
există doar pentru c-a fost născut
cu drept restrâns ca viaţa să-şi trăiască?

Ce eşti tu azi? Un maxim, un suprem
ce-n fapte nu-i posibil să greşească
şi toate-i stau, de-a pururi, la cherem,
iar, dacă vrea, orice să se-mplinească?
Un tot ce are drepturi şi, firesc,
de viaţa altor oameni nu îi pasă,
chiar dacă mor ori dacă-nnebunesc,
chiar dacă n-au nimic, nicicând, pe masă?

Ce-nseamna noi? Un vechi, absurd, concept
ce azi e pus, voit, la îndoială
de cei ce tot vorbesc că drumul drept
e cel făcut sub semn de socoteală?
Când unu e văzut mai mult de doi
şi vorbe i se spun cu iz de slavă,
de ce să ştim că mai putem fi noi
cei ce nu pot ajunge o epavă?

Ce-i omul azi? Mai are ceva sfânt?
Mai este ceva altfel pe Pământ?
Un om de ce să moară şi-ar dori
Când singur pe Pământ se poate şti?

miercuri, 1 august 2012

Un om singur...

Un om singur, un om singur,
ăsta sunt şi nu mă tem,
Să-mi dau literei cuvântul
îmi e astăzi crez suprem,
Mă dezic de vorba lumii
ce mă vede-n fel şi chip,
Care crede că şi munţii
sunt palate de nisip.

Între felurite forme
ce, se văd, au un contur,
Caut să găsesc esenţa
a tot ceea ce-am în jur,
Pun accentul pe vocale
dar nu uit că totuşi ştiu
Că mai toate sunt lăsate,
cât mai mult pe mai târziu.

Sunt om singur, sunt om singur,
singur sunt, nu mă socot,
Şi-mi tot spun atâţia asta,
să le-o scot din cap nu pot,
Îi aud când se întreabă
cum şi pentru ce trăiesc,
Şi cum de-mi găsesc curajul
când vreau lumii să vorbesc?

Temători că ştiu prea multe,
temători de fapta lor,
Cei ce fug de adevăruri
dau de ştire c-am să mor,
Ori cu degetul arată
spre ceea ce m-ar dori,
Ei, cei care, în oglindă,
nici nu vor a se zări.

Un om singur, un om singur,
întrebări n-am cui să pun,
Timpul trece... bate gongul,
vine vremea, totuşi, spun
Când cuvântul va lua locul
a ceea ce-i azi normal,
Când esenţialitatea
deveni-va crez real.

Pun un pas ce bate pragul
ca să văd de ce-n-trecut
Unii m-au lovit cu pietre
şi mă tot vedeau căzut,
Şi se tot gândesc să-mi spună
ce deja eu ştiu c-au spus,
Ştiu şi eu, sunt un om singur,
dar mereu mă uit în sus.