miercuri, 14 noiembrie 2012

Eu, al altei lumi

Eu vin din marea lume a tăcerii
În care nimeni n-are un alt nume
Şi nimeni nu se crede-a fi o lume
Purtând blazon excesele puterii.

E lumea-n care e-ndeajuns cuvântul
Ca toate să ia formă şi mărime,
Şi vorba nu e spusă cu asprime
Chiar dacă este grea ca şi pământul.

Eu vin din marea lume a tăcerii
În care nimeni nu îşi face nume
Dorindu-şi, pe de-asupra, un renume
Sau ranguri după o măsură-a vrerii.

E lumea-n care e-ndeajuns un gând
Ca muntele din loc să se urnească,
Furtuna, din senin, să se pornească,
Şi focul să-ncălzească nearzând.

Eu vin din marea lume a tăcerii
În care orice faptă-şi are nume,
Ori că sunt grele ori mărunte glume,
Ori crunte răzbunări ale durerii.

E lume-n care îndeajuns e visul
Ca faptele ascunse să se-arate,
Chiar şi acelea care par curate
Făcute să slujească compromisul.

Eu vin din marea lume a tăcerii
În care şi conturul e o formă
Nemărginită, într-un fel enormă,
Care sfidează-ncrederea părerii...

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Colind cu lumină

Lumină dar să fie, doar Lumină,
Să nu vă fie drumul stingherit,
Şi doar Lumina înspre voi să vină
Şi să-mpliniţi tot ceea ce-aţi dorit!

Şi nu uitaţi că vremea de schimbare
E la un pas şi ştiţi că vi-i sortit
Să faceţi pasul mare, cât mai mare,
Ca să aveţi destinul împlinit.

Şi nu uitaţi că lumea, în schimbare,
Va fi aşa cum este rostuit,
Să creadă toţi că e o întâmplare
Prin care spuse vechi s-au împlinit.

Lumină dar să fie, doar Lumină,
Destinul să vă fie împlinit,
Şi doar Lumină înspre voi să vină
Lumină, dar, din suflet, vă trimit!