joi, 17 ianuarie 2013

Aceeaşi azi

Oricum te-ai îmbrăca, în faţa mea
Eşti dezbracată, nu porţi verighetă,
Şi eşti aşa frumoasă şi cochetă
Şi ştiu că vei rămâne tot aşa...

Te ascunzi de lume să nu vadă
Că trec anii însă nu îţi pasă,
Mie mi te-arăţi tot mai frumoasă,
Te vânez mereu, mereu mi-eşti pradă.

Vântul te aduce înspre mine,
Şi la fel, ca altădată, viaţa,
Ne uneşte gândul dimineaţa,
Şi-mpărţim, mereu, ce-i rău sau bine.

Au trecut atâţia ani şi, iată,
Timpul numai mie-mi dă dreptate,
Trupul tău e plin de voluptate,
Tu, la fel de neastâmpărată.

Verigheta-ţi scoţi şi-o ţii în mână
Pentru noi, ştim bine,-i o podoabă
E un semn de cândva când, în grabă,
Mi te-ai dat, şi-aşa o să rămână.

Vin spre tine, îţi tot simt dorinţa
Ce-i şi-acum la fel ca prima dată,
Şi, deşi-i tot timpul repetată
Mi te dai mereu cu toată fiinţa.

Mulţi nu cred şi nici nu vor să creadă,
Spun că eşti o fire prea ascunsă,
Şi o mare taină nepătrunsă
Ce prin sine-şi este şi dovadă.

Oricum, oriunde, tu în faţa mea
Eşti dezbrăcată, n-ai nici verighetă,
Eşti tu, mereu frumoasă şi cochetă
Orice ar fi, n-ai să te poţi schimba.

marți, 1 ianuarie 2013

Trecutul timpului prezent

Înghetaţă tot... ceasornicul refuză
Să îşi mai aibă mersul candenţat,
Ne râde-n faţă viaţa şi se-amuză
Că noi avem chiar sufletu-ngheţat.

Ai vrea să-mi spui, tu, oare, că-ţi e bine?
Eu ştiu că-ţi e ruşine să-mi spui tot,
Şi că, atunci când eşti doar tu cu tine,
Te-ntrebi cum, încă, eu, să tac mai pot...

Câteodată, rar, îmi dai de ştire
Şi-ţi aminteşti de timpuri care-au fost,
Chiar viaţa ta acum e-o amintire,
Iar timpul viitor nu-şi are rost.

Începe-n piept un ceas, uitat să bată
Şi-aşa de tine-aminte-ţi mai aduci...
Şi-ţi aminteşti alegerea-ţi ciudată
Când te-apucasei timpuri să seduci.

Iar azi, când simţi cum totul se comprimă
Şi tocmai tu baţi paşii doar pe loc,
Şi-ai devenit o simplă anonimă,
Ţi-aduci aminte ce s-a ars în foc?

Câteodată spui că-ţi e chiar bine,
Dar gândului nu poţi să-i dai răspuns,
În vis te simt că teamă-ţi e de mine
Şi tristă, plângi, tot timpul pe ascuns.

De câte ori, ţi-ai vrut a fi trăire,
Un fapt al vieţii doar obişnuit,
Şi-nfăptuind absurda amăgire
Te-ai întrebat de cumva n-ai murit?

Până mai ieri erai învingătoare,
Azi ştiu că-ţi spui că e deja târziu,
Un vechi, dar mare, adevăr, te doare,
Şi doare şi mai mult că eu îl ştiu.

Te-ai rătăcit... Te-ntrebi de ai păcate,
Şi nedormind, în miez de nopţi te cerţi,
Împacă-te, chiar dacă ai dreptate,
Eu te-am iertat, încearcă să te ierţi.