joi, 20 februarie 2014

Tu spre mine, eu spre tine...

Nopţii arzânde,
Valentinei

Eu către tine vin, tu vii spre mine
Ştiind că dat ne este-a se-ntâmpla
Noaptea pe care nu o vom uita,
Avându-ne, ca să ne fie bine.

Şi fi-va-nsemnul faptei luna plină
Ce pana-n zori de zi ne va veghea
Să pot să-ţi vad mereu privirea ta
Bogată în trăiri şi în lumină.

Venind spre mine, ca să vin spre tine,
Firescul omenesc se va-ntampla
Şi viaţa drumul ei şi-l va urma,
Cerându-ne să ştim că ne-aparţine.

Va fi, în muguri, alta primăvara
Ce înflori-vor chiar de va ploua,
După furtună se va-nsenina
Şi-a bogăţie, semne, va da vara.

Venind spre tine, amândoi spre toamnă,
Vom merge orişice s-ar întâmpla,
Şi rodul vieţii îl vei arăta,
Celor ce ştiu, ceea ce eşti, tu, doamnă.

Intrând în iarnă, noi, ca şi zăpada
Vom fi lumină şi vom lumina,
Trecutul va rămâne-n urma sa
Şi ne vom duce, împreună, viaţa.

Şi tot mereu eu am să vin spre tine,
Spre mine tu, venind, mă vei chema,
Nimic în calea noastră nu va sta,
Fiindu-ne-n destin a ne fi bine.

Niciun comentariu: