joi, 25 septembrie 2014

Plecarea ca necesitate

În singurătate
plec încă o dată,
Ca să am de unde să revin,
Unii spun că viaţa

este vinovată,
Unii spui că-i vorba de destin.

Plec din viaţa-aceasta

într-o altă viaţă,
Unde pot să tac oricât de mult,
Să privesc spre Ceruri

doar prin copci de gheaţă
Și doar plânsul ploii să-l ascult.

Printr-o judecată-n

sensuri indecente
Timp al vieţii știu că s-a furat,
Faptele din umbră

au lăsat amprente
Și abia acum s-au relevat.

Merg spre mai departe,

chiar de-i spre niciunde,
Spre un totdeauna ce va fi,
Unde nici o umbră

nu mă mai ascunde,
Unde nici o umbră nu poate umbri.

Niciun comentariu: