nici de bine nu-mi e bine,
N-am, în om, motiv de teamă,
teamă-mi e mai mult de mine,
Nu mai fug înspre oriunde,
nu mai am motiv de grabă,
Viaţa-şi are înţelesuri,
iar eu am atâta treabă...
Nu-mi e rău de-atâta rău,
nici de bine nu-mi e bine,
Din priviri caut spre Ceruri
să ştiu ziua care vine,
Nu mai bat poteci stinghere
care duc sigur la vale,
Ies mereu la drumul mare,
drumul mi-e singura cale.
Nu-mi e rău de-atâta rău,
nici de bine nu-mi e bine,
Din nisip nu fac palate,
ca să-ncerc zidu-i de ţine,
Ştiu că zidul se înalţă
doar punând piatră cu piatră,
Focul greu e să se-aprindă
când n-are cenuşă-n vatră.
Nu-mi e rău de-atâta rău,
nici de bine nu-mi e bine,
Vieţii nu îi pun condiţii,
ea nu mie-mi aparţine,
Pot să merg pe coborâşuri,
mai uşor ca la urcare,
Dar îmi place la-nălţime
fiindcă văd la depărtare.
Nu-mi e rău de-atâta rău,
nici de bine nu-mi e bine,
Nu vânez lumina nopţii
nici nu bat la porţi străine,
Nici uşii întredeschise
nu-i propun să se deschidă,
Fluturele ştiu că zboară,
însă nu când e omidă.
Nu-mi e rău de-atâta rău,
nici de bine nu-mi e bine,
Noaptea văd umbra luminii,
prin furcile caudine,
Pe cei ce-şi vor îndreptarea,
pe cei ce-şi doresc trezirea,
Şi pe cei care, făţarnici,
crime fac, mimând iubirea.
Nu-mi e rău de-atâta rău,
nici de bine nu-mi e bine,
Nu mai cred nicicum că "poate"
e ceva ce se cuvine,
Leneşul spune că poate,
şi spune, ştiind că minte,
Prea puţini mai fac şi fapte,
tot mai mulţi rostesc cuvinte.
Nu-mi e rău de-atâta rău,
nici de bine nu-mi e bine,
Însă nu mă pot convinge
că-i bine doar ce convine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu