Deja mi-e dor de ce va fi o noapte
Cu luna plină şi un ger cumplit,
Când nu vom şti ce înger ne-a trezit
Şi ne-am unit trăirile prin fapte.
De-acea-ntrebare ce va fi nespusă
Decât în zorii noii dimineţi,
Când luna-ntârziată şi sedusă,
Tu ai s-o crezi însemn al altei vieţi.
Şi-ncep să îmi aduc, mereu, aminte
De sânu-ţi tare, care, fremătând,
În felul lui mă vrea să fiu cuminte
Şi-ndemn de fapte îmi tot pune-n gând.
De pântecul ce lasă să se vadă
Că n-are timp de zbatere-n zadar,
Făcându-mă să vreau să îi cad pradă,
Trecând al nemuririi, vag, hotar.
Mi-e dor de clipa mângâierii tale
Prin care guşti al poftelor îndemn,
Cel care-ţi e, în felul lui, o cale
A ceea ce e veşnic şi solemn.
Deja mi-e dor de a te şti dorinţă,
Şi a mă şti dorinţei tale leac,
De-a te simţi, voind, cu prisosinţă,
Încă o noapte, mare, cât un veac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu