Tot ce a fost ne este doar trecut...
Cândva ştiam de viaţa de acasă,
Azi chiar cuvântul ni-i necunoscut.
Ne rătăcim de gândurile noastre
Când căutăm în vremuri ce-au apus
Şi înţelegem câte mari dezastre
Sunt adevăruri care nu s-au spus.
Ne este dor de simpla provocare
De a dormi o noapte liniştiţi
Uitând că-n dimineaţa următoare
De ochi străini ne vom trezi priviţi.
N-avem idei şi, parcă, nici motive
Să fim doar adevărurilor vad,
Şi să trăim sub falduri instinctive,
Uitând motivul stelelor ce cad.
De-acasă ne e dor şi spre acasă
Ne vrem, cândva, să ştim că facem paşi,
Când orice neputinţă ne apasă,
Spunându-ne ce ani ne sunt rămaşi.
Şi, prin urmare, prin singurătate
Facem ce facem şi trăim uitaţi,
Rememorând speranţe spulberate
Şi drumul altor paşi, îndepărtaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu