joi, 27 august 2015

Încă o scrisoare

Iubita mea,
Trăieşti aşa străină,
Hai să ieşim în lume, la lumină,
Hai să plecăm, altundeva, departe,
Să fim noi doi, uitaţi de-a lumii moarte.

Să-ţi iei tot bagajul, pleca-vom pe mare,
Nici eu nu ştiu unde, spre soare-răsare,
Pleca-vom în noaptea uitată de lume,
Alături de şoapta ce nu-şi are nume.

Diseară e lună sau poate sunt nori,
Grăbeşte, grăbeşte, mă ia cu fiori,
Plecând spre niciunde, pleca-vom în noi,
Din lumea aceasta cu laşi şi eroi.

Iubito îmbracă o haină mai groasă,
E noapte, sunt vânturi şi ceaţa e deasă,
Îmbracă-ţi costumul de-not, de salvare,
E poate furtună la noapte pe mare.

Dar, haide, grăbeşte, mult timp nu mai ai,
Şi n-ai nici motive pe gânduri să stai,
Pleca-vom departe, urca-vom în munţi,
Ştiu locuri de taină, nu poţi să renunţi.

Pleca-vom diseară, pleca-vom la noapte,
Trece-vom la gânduri, trece-vom la fapte;
Nimic n-o să fie de mâine-ntre noi,
Vom fi doi apatici zdrobiţi, amândoi.

Dar hai, fă-ţi bagajul, diseară plecăm,
S-ajungem pe mâine, să nu aşteptăm,
Vom fi laşi în lume, în viaţă eroi,
Trăi-vom o viaţă, noi doi, numai noi.

Eu vin, vin diseară, să fii pregătită,
Pleca-vom departe de orice ispită.
Dar dacă-i furtună rămânem acasă.
Şi-aici te voi face a vieţii mireasă.

Niciun comentariu: