miercuri, 20 ianuarie 2016

Mai nou, cuminte...

Constat și eu că m-am cam cuminţit,
Nu mai aştept trezirea dimineaţa,
Nu mai încerc priviri care sparg gheaţa,
Şi mă gândesc, la toate, potolit.

Ziua de ieri deja e un trecut
Ce îşi aşterne pat în amintire,
Ceea ce-i azi îmi este o pornire
Spre mâine... altă zi cu-n început.

Iluzii vin, în trecere mereu,
Şi semne-mi fac, la fel ca altădată,
Dar calea lor îmi pare demodată,
Ajunsă, prea târziu la apogeu.

Mult răbdător, am învăţat să tac
Şi să ascult ce mulţi nu vor s-asculte,
Răspund mai rar şi nu-n cuvinte multe,
Nici firu-n patru nu îl mai desfac.

M-am şi surprins, ca act doveditor
Că pacea nu-i motiv de războială,
Când am căzut cu mine la-nvoială
Spre a uita că nu am timp să mor.

Trecutul cândva nu-mi spunea nimic,
Găseam în el o mare provocare,
Azi îl găsesc răspuns, nu întrebare,
Şi nu mai am motiv să-l contrazic.

Încă mai am năravuri... mă trezesc
Că le întreb: ce rosturi expresive
Găsesc la mine de le dau motive
De-a mă-nsoţi mereu când le doresc?

De-atâtea constatări am şi uitat,
Cum mai eram când nu eram cuminte,
Ştiu doar că, totuşi, am mereu în minte
A nu-mi lăsa destinul amputat.

Niciun comentariu: