miercuri, 3 februarie 2016

Demascarea prin vis

Azi noapte m-ai chemat la tine-n vis,
Şi m-am lăsat trăirilor cu tine,
Când aminteai ce fapte mi-ai promis,
Nu a fost chip să mă mai pot abţine...

Şi îmi spuneai că nu-ţi e de uitat
Ziua dintâi şi marea ei dorinţă,
Când gândul tău în tine m-a-ntrupat,
Păstrându-mă ca rost şi biruinţă.

Erai cum eşti, un rug şi jar încins,
De nici un fel de patimă schimbată,
Trăind cu dor de ducă-n necuprins,
Şi-n dăruire binecuvântată.

Când te-ai trezit aveai un gând ciudat,
Simţeai că ceva, cumva, îţi lipseşte,
Şi te-ntrebai de ce vei fi uitat
Cum e să ştii că viaţa se trăieşte.

Eu n-am uitat şi aş putea să spun,
Când teamă-ţi e, cum inventezi motive
Ca să găseşti un sens inoportun
Dorinţei regăsirii-n perspective.

Iar eu greşind, trăind acest prezent
Cu mult prea multe gânduri ideale,
Abia când dorm, mă văd un repetent
Îngenunchiat de lumi atemporale.

Îmi este clar că m-ai chemat în vis
Ca să-mi aduc aminte şi de mine,
De tot ce-am spus şi tot ce mi-am promis
Când am tot spus că altă vreme vine...

Niciun comentariu: