Se trece vremea, zicem... timpul trece,
Orice sfârşit e semn de nou avânt,
Nu orice noapte, însă, este rece,
Când poate fi schimbată prin cuvânt.
Se-ntâmplă toate cum e dat să fie,
Dar ce-i dorit nicicând nu e uitat,
Că-i vreme de schimbări deja se ştie...
Puţin mai e... mai ai de aşteptat!...
Noi n-avem timp... Şi timpul ne grăbeşte,
Chiar ne retează gândul de ocol,
Şi-n felul lui, în taină ne vorbeşte,
Chiar dacă riscă să se dea de gol.
Veni-vor clipe, fără să aştepte,
Să-ţi spună că-i normal să nu te miri,
Când pierzi priviri ce vor să te îndrepte
Spre fapte doritoare de-mpliniri.
Şi locuri vor veni să îţi arate
Că sunt altfel decât ştiai c-au fost
Ca să accepţi că vremuri minunate
Le poţi avea doar dacă le dai rost.
Şi va veni, în noapte, întâmplarea,
Cu rostul unui gând ce l-am promis,
Ca fapta să te rupă de urmarea
Ce, prea de mult, te sperie în vis.
Nu mai fugi de tine, n-ai motive,
Hai, fă-ţi curaj şi spune-mi, coerent,
Ideile cu sensuri prezumtive,
Ca să avem şi timp suficient.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu