Din depărtări se-aud venind cocori,
Începe să se ducă-n noapte seara,
Şi-n cer aleargă, albi şi negri, nori.
Sunt tot mai multe flori ce dau culoare
Trăirilor cu iz de fantezii,
Având însemnul lacrimii de soare
Care dă viaţă zorilor târzii.
N-avem motiv să punem la-ndoială
Pasul ştrengar al gerului rebel,
Chiar dacă cere, tainic, socoteală,
Speranţei lumii de-a trăi altfel.
Doar ploaia pune preţ, enorm, pe clipă,
Şi ne-o arată, şiroind pe geam,
Făcând, de ispitiri, o grea risipă
Ca s-o trăim aşa cum ne-o doream.
Ziua-i altfel şi tot mai mult sporeşte,
Lumina-şi are timp, mai mult, de noi,
Firul de iarbă înspre ea priveşte
Nu îşi mai vrea un drum spre înapoi.
Iubito, vine, iată, primăvara,
Se-arată chiar şi-n susur de izvor,
Priveşte zorii ca să vezi că seara
Musteşte de speranţe şi de dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu