Dorinţe-aveam... Să prind în palme luna,
Să ţi-o aduc şi numai tu s-o ai,
Şi să-ţi rămână ţie totdeauna,
Ca în lumina ei, pe veci, să stai.
Chiar încercam să fie cu putinţă
Cerul întreg să-l fac a fi al tău,
Şi, prin a înălţimii consecinţă,
Să nu te temi că ceva-ţi face rău.
Un mâine nu-mi doream să mai existe,
Cât exista un azi suficient,
Care mustea de sensuri realiste
Şi de-al trăirii rost preponderent.
Dorinţe am... şi-aş vrea să-ţi văd privirea
Cuprinsă de speranţe și avânt,
Simţind că datorie-ţi e menirea
De-a ţine,-n viaţă, viaţa pe Pământ.
Încă mai vreau ca vechea lumii lege,
De care lumea pare c-a uitat,
Dreptul firesc să nu ţi-l mai renege
Ferindu-te de orişice păcat.
Spre mâine să priveşti fără să-ţi pese
Ştiind că fi-va tot un azi real,
Ce vine cu trăiri mai mult alese
Mizând pe rostul tau primordial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu