Am spus, mai spun, și tot mereu voi spune,
Chiar de va fi să fiu numit ţicnit,
Că drumul ni-i pe muchii de cuţit
Dar prea puţin gândim spre fapte bune...
Şi spun că ni-i credinţa de faţadă,
Ne îmbătăm cu vise şi poveşti,
Ne închinăm puterilor cereşti
Sperând, ca ele, ce vrem noi să vadă.
Ne dăm mereu în stambă, în mai toate,
Şi dăm puteri atâtor mincinoşi,
Apoi ne arătăm neputincioşi
Dar tot ne punem singuri beţe-n roate.
Ne vrem respect, ne vrem priviţi cu stimă,
Dar respectăm doar hainele de preţ,
Doar scrisul caligrafic şi citeţ,
Şi vorba ce prea multe nu exprimă.
Spun că n-avem nici minima decenţă
De-a recunoaşte că puţine ştim,
Şi chiar pe noi, în sine, ne minţim,
Vorbind de-o absolută elocvenţă.
Luăm în seamă, fără de-ndoială,
Pe cei ce la mai toate se pricep,
Chiar dacă toate spusele încep
Cu tragerea cuiva la socoteală.
La ochii lumii ne ţintim privirea
Atenţi la toate ce se mişcă-n jur,
Ca nu cumva acuza de sperjur
Să ştim că-nnobilează omenirea.
Am spus, şi spun, şi încă voi tot spune,
Tot ce mi-e dat să văd ori să-nţeleg
Chiar dacă unii-mi zic că nu-s întreg
Când cred că prea puţine fapte-s bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu