Am să vin iubito, pe la tine,
Am s-ajung târziu, pe-nserat...
Ploaia prea puţin se va abţine...
Ne va fi îndemn de rod bogat...
Nu-ţi va fi ştiut mai dinainte,
Chiar nici eu nu am să ştiu nimic...
Gândul simt că, uneori, te minte,
Uneori, în gânduri, mă complic.
Vom trăi o noapte nedormită,
Plină de dorinţe şi trăiri,
Şi de ploaia, ce, deja grăbită,
Ne va înzidi în amintiri.
Doar trecut va fi de miez de noapte
Când vei şti de ce nu te-ai opus,
Şi prin îngânate, simple, şoapte,
M-ai făcut de vis să fiu sedus.
Pântecu-ţi va fi fără odihnă,
Însuşindu-şi rostul de altar,
Unde sufletu-mi găseşte tihnă
După-atâtea zbateri în zadar.
Ploaia va-nceta spre dimineaţă...
Către zori şi noi vom adormi,
Doritori de-a izbândi în viaţă,
Împăcaţi că nu putem muri.
Ziua ne va fi, ca-ntotdeauna,
Pusă-n seama traiului real,
Căruia-i plătim mereu arvuna
Tot sperând că intră în normal.
Şi-am să vin, la fel, şi altă dată,
Chiar în plină zi, cu cer senin,
Ca, având dorinţa împăcată,
Să-ţi dorești să vin şi să revin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu