Ieri a fost un fel de zi,
astăzi alta va veni,
Mâine, de avem noroc,
omenirii îi dăm foc,
Facem iar, cum a mai fost
să avem ţară şi rost,
S-avem sfânt ce ne-a fost sfânt,
să avem din nou pământ.
Cale bună, venetici,
hai, duceţi-vă, de-aici,
Voi, nu vă gândiţi la noi,
vă gândiţi numai la voi...
Treceţi munţi şi treceţi mări,
mergeţi poate-n alte ţări,
Duceţi-vă unde-aţi vrea,
nu vă mai putem răbda.
Urma voastră-i cu noroi,
în noroi ne-aţi tras pe noi,
Şi-acum neamu-ntreg e trist
şi gândeşte fatalist.
Ne-am ştiut ca un popor,
nicicând stat multicolor,
Trei culori ne-aveam în steag
şi vorbeam de el cu drag.
Veacului i-am vrut final,
regăsind un ideal,
Şi-am luptat, şi ştim ce-a fost,
însă totul a mers prost.
Idealul, mama lui,
azi e arma dracului,
Ne tot dă aripi de lemn
şi spre zbor final îndemn.
Prea e azi paharul plin,
nu cu vin, ci cu venin,
Curve sunt mai-marii toţi,
şi-i îmbogăţesc pe hoți.
S-au ajuns şi siluesc
chiar şi graiul românesc,
Prin cuvinte de-mprumut
fără noimă l-au făcut.
Însă chiar aşa, săraci,
ne-amintim de vechii daci,
Şi de-atâţia bravi români
ce şi-au fost morţii stăpâni.
Cu gândul spre Dumnezeu,
şi la bine, şi la greu,
Ţara ne-o vom lua-napoi,
s-o refacem, mai apoi.
Tot ce proştii au stricat,
va fi grabnic reparat,
Vom schimba din rădăcini,
instituţii şi grădini,
Într-un stat cum altul nu-i,
tot omul la casa lui,
Nu, ca astăzi nevoiaşi,
un popor de chiriaşi.
Ne vom face şi copii,
nevânduţi prin datorii,
Şi vom şti creşte cu rost,
ca în vremuri care-au fost.
Nu ne vom mai ploconi,
nici nu ne vom poticni,
Fi-vom iar ţară de fraţi,
stând de veghe în Carpaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu