sâmbătă, 25 martie 2017

Nălucire-n consonanțe

Încă mai dorm, încă-s purtat de vise,
O viaţă-ntreagă printr-un parc cu tei,
În zori, când mă închin, în paraclise
Voind să dau speranţei clar temei.

Din asfinţituri fără paranteze
Refac motivul carelor de foc,
Uitând principiale ipoteze
În marea-mi alergare spre noroc.

Mi-e inima un zbucium, o tornadă
Zdrobind mereu al clipei cer senin,
Iar ochii-ncep în umbre să se-ncreadă
Voind să-ţi vadă trupul tău divin.

În seri pustii, când marea-i captivantă,
Înot prin vis spre mult visatul mal,
Mereu sperând că ultima turnantă
Va fi-nceputul unui timp real.

Chipul ce încă-mi pare nălucire,
Mă îndoiesc de-al crede ca răspuns,
Pare a fi crâmpei de amintire,
În viitor, deja, de mult, ajuns.

Chip plămădit din rouă şi speranţă,
De adevărul timpului trăit,
Înnobilat de-a vieţii consonanţă,
Devine, zi de zi, mai mult dorit.

Dorinţa faptei creşte, reapare,
Ca o scânteie dintr-al vieţii scrum
Fior halucinat, reîncarnare,
Motiv de căutare şi de drum.

Niciun comentariu: