Prindea-ne-vom... şi n-ai să poţi fugi
În nici un gând şi nici în altă lume,
Că adevărul nu-l putem minţi
Ci doar să-i spunem, amândoi, pe nume.
De ceva timp făcut-am primul pas...
Dar am uitat să-l scoatem şi în stradă,
De sus se vede urma ce-a rămas,
Şi-o văd doar cei ce trebuie s-o vadă.
De multe ori se spune c-am ales...
Spun cei ce vor doar asta să-nţeleagă,
Crezând că le e totul pe-nţeles,
Că orice nod, legat, se şi dezleagă.
Încet, încet, prindea-ne-vom, şi, iar,
Pecetluind lumeasca legătură,
Dar îţi voi fi, mi te vei da în dar,
Fără să vrem avea, trăind, măsură.
În faţa vieţii suntem numai noi,
Şi urmele nu au acoperire,
De-aceea stăm descoperiţi şi goi
Încoronaţi de-a clipei împlinire.
Ne vom lega, din nou, cu-n pas hoinar,
Chiar şi minţind, găsind mereu motive,
Ori poate vom avea măcar habar
De multele idei peiorative.
Avem un drum, şi-ar fi un drum uşor,
De nu l-am face piatră de-ncercare,
Atraşi fiind de-al umbrelor decor
Creat de noi, din semne de-ntrebare.
Doar că atât va fi, prin timp rămas
Din mult prea grea căderea-ţi la-nvoială,
Un mare pas, urmând întâiul pas
Ca să se-arate fără de-ndoială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu