Picioru-i gol, şi ţi-l străbat uşor
Simt palmele arzânde, mă-ncălzesc
Şi-ţi simt, pe coapse, tremurul de dor
De nici nu pot gândi să mă opresc.
Sânii-ţi tresar în palme când îi prind,
Iar pântecul, uşor, e arcuit,
Sedus de vis, fireşte, mă aprind,
Şi-mi dau motiv să fiu, normal, grăbit.
Petalele-ţi deschizi, le simt, încet,
Şi rezonezi cu fiecare gest,
Dorinţa-i, clar, de un profund complet,
Desăvârşită formă de protest.
De jos în sus te tulburi ca un lac
Când îţi străbat tot trupul, ascendent,
Ai vrea să strigi... însă mă vezi că tac...
Ceea ce simţi nu are precedent.
Şi-apoi devii esenţă de mister,
Ce-i iar, şi iar, mirific, chemător,
Să iau dorinţa ta un sfânt reper
Ca să devin, pe loc, nemuritor.
Atât de scurte-s clipele în doi,
Pe faţă rar se dau, doar în trăiri
Se definesc cu sens de vremuri noi,
Înaripând dorinţe şi simţiri.
Mi se lipesc iar buzele pe sâni,
Şi-ţi văd piciorul care-mi face loc
Ca nici n-ai timp porniri să-ţi tot amâni,
Şi nici să vezi, că ard, degeaba-n foc.
Mă simţi, te simt, îţi sunt şi-mi eşti motiv,
De a ne fi-ntrebare şi răspuns,
De-a ne dori mereu imperativ,
Fără-a ne fi o faptă de ajuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu