luni, 6 noiembrie 2017

Dor fără oprire

Îmi este dor de tine... Știu... Nu știi,
Nici n-ai motiv să crezi așa idee,
Sunt mulți ce-mi spun că am în cap prostii,
Dar chiar așa... Ești dorul meu, femeie!

De multe ori, parcă te văd, în pat,
Privindu-mi avântatul gând spre fapte,
Și când mă vezi că par a fi-ncurcat,
Mă-ndemni să cred că nu e zi, ci noapte.

Te și aud, când sunt fără curaj,
Că-mi spui să uit de treaba-mi născocită
Și să devin firescul personaj
Ce nu dă faptei sensuri de ispită.

Sânii ți-i simt, porniți mereu pe joc,
Făcându-mă să știu că-mi este sete,
Și nu e nici o cale de mijloc,
Decât să caut apa pe-ndelete.

Mult motivat, mereu căutător,
Va fi să fiu, pornit cu îndârjire,
Cel ce, aflând al viselor izvor,
Să-l gust, să îl golesc, dintr-o sorbire.

Ciudat cumva, s-ar spune că-s altfel,
Mi-e dor de tine, cea de azi nălucă,
Un dor ce este, zi de zi, rebel,
Scornind idei la tine să m-aducă.

N-am leac de dor, nu pot să îl opresc,
Oricât aș vrea să nu îl am în minte,
Nu-l pot nega, e totuși omenesc,
Și-i consecvent, nicicum nu se dezminte.

Niciun comentariu: