se strecoară șerpuind,
mult prea greu îmi lasă pacea,
dar și-atunci îl simt roind,
dă pe față negrul lumii,
oamenii cu chip de lut,
slăbiciuni ce port cu mine
ce-mi dau tentă de rebut.
Când motivul vieții mele
de trăiri mi-l las disjuns,
mă trezesc în mari belele,
între limite ajuns,
mi-este clar, că-n nepăsare,
fir cu fir, la mine-n gând,
am lăsat să intre-n voie
așteptări de prea curând.
Viziuni nălucitoare
pun amprente pe culori,
roşii, albe, verzi, albastre,
ca și cumul de valori,
și, din margini de ruptură
fac modele de drum drept,
regăsind idei extreme
în motivul de concept.
Tot visez, cu greu am pace,
ca și greu stinșii vulcani,
întâmplări prea cunoscute
de mai multe mii de ani,
îmi e mare așteptarea,
nici nu știu ce mai aștept,
însă, totuși, întâmplarea
face-va și drumu-mi drept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu